Trei centre de evaluare pentru bolnavii de COVID din Botoșani, confirmați printr-un test făcut la medicul de familie – VIDEO
Botoșănenii confirmați pozitiv laun test antigen sau PCR, făcut la medicul de familie, laborator sau farmacie, au la dispoziție trei centre de evaluare, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), medicul Monica Adăscăliţei. S-a luat aceasă decizie pentru a se evita supraaglomerarea Unității de Primiri Urgențe.
Cele trei centre funcţionează în municipiul Botoşani, la Spitalul de Pneumoftiziologie, în municipiul Dorohoi, la Spitalul Municipal, şi în oraşul Săveni, la Secţia exterioară a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati”. Prefectul Dan Nechifor a transmis botoșănenilor să nu intre în panică și să se adreseze acestor centre doar dacă consideră căau o formă mai grea a bolii. Varianta Omicron este o formă ușoară a COVID. Prefectul a mai precizat că presiunea în valul cinci este pe medicii de familie.
„Recomandarea mea este ca persoanele deja pozitive, confirmate pozitiv printr-un test PCR sau printr-un test antigen făcut într-un cabinet al medicului de familie, la un laborator sau o farmacie acreditată, să se prezenta sau se pot programa la centrele de evaluare, pentru a nu se mai prezenta în Unitatea de Primiri Urgenţe. Acolo vor fi evaluaţi de un medic specialist şi vor primi recomandările necesare”, a declarat medicul Monica Adăscăliţei.