La Botoșani, ca nicăieri: 7 zile a bântuit spiritul lui Eminescu… La Botoșani, câțiva Eminești, mai mari sau mai mici, au coborât de pe socluri să se arate necredincioșilor adunați în numele lui. La Botoșani, în iunie și în ianuarie, mai ales în cârciumi, salutul de bun venit sau de bun rămas este „Eminescu a înviat!” O icoana la care te închini și nu-ți răspunde la rugăminți nu este o icoană. Lui Eminescu este destul să i te rogi cu gândul și îți înflorește instantaneu grădina cu floare albastră. Este știut: fiecare botoșănean vorbește cu propriul Eminescu în somn, pentru că Eminescu e grabnic-ajutător. În fiecare lună iunie, în fiecare lună ianuarie și nu de puține ori chiar și în duminicile de peste an, vine așa un duh de peste pădurile Ipoteștilor și ridică ceața și fumul din inimile orbilor, pentru că, trebuie să recunoaștem, și în Botoșani mai avem rătăciți de la cele Sfinte, nu câți în București, Timișoara, dar avem. Botoșănenii convertiți citesc în stele.
Cine nu crede în Eminescu nu se va mântui niciodată. Anul bisericesc, la Botoșani, începe pe 15 ianuarie și se termină pe 15 iunie, de la naștere până la moarte, Vila Dolorosa, numai pătimire în numele poetului, numai patimă. În târgul dintre cele două Iordane (Dresleuca și Sitna, pentru cei ce nu cunosc geografia patriei) se cântă prohodul pe toate scenele publice, imnurile învierii, înălțării, pogorârii și tot așa un perpetuum mobile pentru poetul nepereche. Eminescu în Botoșani este ca circuitul apei în natură, pentru că în Botoșani Eminescu-i peste tot: în grădinițe, maternități, spălătorii auto. Spre exemplu, în una din comunele județului, Eminescu este un fel de viceprimar: când acesta este plecat cu sfintele moaște prin lume, până își tocește tălpile adidașilor, pe scaunul său, la prezidiu, nea Aurel nu lasă pe nimeni să se așeze. Vă rog să mă credeți că nu exagerez cu nimic. În Botoșani, visul oricărei fecioare este să nască un pui de Eminescu… Numai în Botoșani duhul lui Eminescu coboară limbi de foc peste feciorii târgului și toți deodată încep să grăiască poezie în toate limbile pământului.
Numai la Botoșani te naști cu Eminescu în inimă. Nu poți face transplant de Eminescu așa, pur și simplu, oriunde și oricând. Pentru a propovădui cuvântul, trebuie ca măcar o silabă, sau o literă, sau o cratimă din Dumnezeul Botoșanilor să-ți curgă prin vene, iar pe „tărâmul sfânt al geniilor”, ADN-ul lui Eminescu înverzește și în frunzele de leuștean.
Plecând de la aceste considerente și multe altele neamintite, este firesc și canonic ca doar botoșănenii să fie grădinarii, apicultorii, pastorii legitimi ai lui Eminescu. Pe 15 ianuarie, pe 15 iunie și în toate duminicile de peste an, în toate lunile, marțile, miercurile, la ceas de dimineață, de amiezi, la ceas de miezonoptică, pe toate scenele târgului, în toate bucătăriile târgului, în băile comunale, în biserici, se invocă duhul poetului și brusc începe să plouă, să înflorească teii, brusc,
noapte, se asfaltează singur jumătate din bulevardul Mihai Eminescu.
La Botoșani (și asta poate confirma și una dintre fetele de la Botoșani), de XLII de ani Luceafărul tot pornește spre nicăieri, într-un maraton anost, fad, plictisitor, aliniindu-se la start câțiva alergători plăpânzi, timizi, ascunși între copertele de carte, ca feliuța de salam între două bucăți de pâine mucegăită, dar pornește. Anul acesta antrenorul Gelllu (cu trei de „l”) a găsit de cuviință să-și testeze rezerva favorită (altele vreo 20, legitimate în liga „manolllesco”, stând în bloc start gata fiecare în parte să preia, fie și fraudulos, măcar banderola de căpitan de echipă) – unii așteaptă de ani buni această onoare, și-au făcut ucenicia cu cu vârf și îndesat, au cărat servieta maestrului, au spălat pahare, au șters praful de pe tobă, alții abia ieșiți din găuace se și văd secunzii cârmaciului. Anul acesta rezerva a fost nicolllae (cu trei de „l”); pe tușă se antrenează gabrielll (cu trei de „l”), vlllăduț (cu trei de „l”), vasillle (cu trei de „l”), mihaill (să-i pun și lui un „l”, că merită) și lista poate continua,doar că nu le mai vine rândul. Sătui să tot aștepte, unii au dezertat, alții chiar au încercat să pună de un complot,alții au descoperit că poezia există și dincolo de zidul de sticlă, spre exemplu în garajul lui DMG. Până și cătana docilă și fin(ă) stă ascunsă după cortină. „Mânca-v-ar steaua nordului pe toți!”ar fi spus un sfânt părinte.
Și totuși, startul se dă mereu din același loc, către același niciunde, dar se dă și edițiile se succed, că nu mai pot fi cuprinse în cifre arabe nici numărul juraților, nici numărul invitațiilor, în timp ce, concurenții, câteva identități timide, acasă, în fața calculatorului așteaptă ca domn google să spună ceva și despre ei.
Anul acesta, la cursa seniorilor s-au aliniat șase concurenți – iertată să-mi fie omiterea amatorilor; nelegitimați fiind la niciun club cu pretenții, îi mai aștept să crească. În banca juraților, veniți de peste munți și de peste ape, s-au așezat 20 de scriitori cu patalama, aceiași invitați din vremurile bune, când gelllu (cu trei de „l”) dirija destinele diviziei a, b, c, precum și campionatul județean de literatură. 6 concurenți, 6 cărți X 80 de pagini cartea = 480 de pagini. Asta la 20 de jurați. Aproximativ câte 25 de pagini pentru fiecare membru deliberant. „Muncă grea!” aș putea spune, remunerată pe măsură cu diurnă, transport, cazare. Fiecare concurent, primind o diplomă cu blasssonul juratului (Timpul, Vinea, Charmides, Ateneu, Scriptor, Poezia, Revista literară, Euphorion, Expres cultural, Convorbiri literare, Alecart, Bucovina literară)și un pliculeț cu bancnotele statului – pe ele imaginea lui Eminescu? Să tot jurizezi și să tot oferi premiile tale cu banii lui matale.
Anul acesta, Gelllu (cu trei de „l”) și poate Nicolllae (cu trei de „l”) și-au asigurat și ei, la rândul lor, invitațiile de a juriza la alte 20 de porniri de luceferi, la Satu Mare, Sibiu, Iași, București, Cluj, Bistrița, Suceava, că de: o fi conu’ Mișu al nostru, dar din firimituri sunt îndreptățiți să se înfrupte și calicii acestei nații la fel de iubitori de poezie.
(Urmează: teii Lenuței Condreiși producția de scobitori a bibliotecii de Botoșani; premiul Eminescu – Opera Omnia: și fără Nașul mare se poate pune de o cumetrie; premiul Eminescu – Opera Prima: varză, brânză, viezure, cazzo, urmașii Romei și altele)
Cristian Bodnar
