Trecători surprinși cu mere filosofice – FOTO
Câteva sute de liceeni frumoși și deștepți au părăsit în această săptămână sălile de clasă pentru a transmite personal mesaje botoșănenilor de pe stradă. Le-au oferit mere transformate în mijloace de comunicare a gândurilor și preocupărilor lor, iar gesturile au fost dedicate Zilei Internaționale a Filosofiei. Sărbătoarea, stabilită de UNESCO în a treia zi de joi a lunii noiembrie, a fost considerată o bună ocazie, la inițiativa inspectorului școlar de specialitate Ana Gabriela Tanasă, pentru a apropia școala de societate. Experiența dăruirii, a apropierii sociale, a împărtășirii unui gând ce să arate că prezentul nu trece neobservat de noile generații sunt câteva dintre aspectele ce redau farmecul unor astfel de momente. Liceenii în clasele terminale ale Liceului de Artă ”Ștefan Luchian” și Colegiului Național ”A.T. Laurian” nu au ascuns că a aborda un trecător poate fi dificil și atunci când vrei să dăruiești. Printre griji și probleme, botoșănenii și-au făcut, însă, timp să-i asculte pe tinerii cu mere în mâini. Cu foarte puține excepții, aceștia au ținut să spună că apreciază gestul, au citit mesajele și s-au bucurat de schimbul de idei declanșat de citatele întipărite pe ”frunzele” merelor. Rândurile scrise au trebuit să reflecte modul în care noua generație de finaliști vede realitatea socială căreia cu toții trebuie să-i facem față.
“Atunci când puterea dragostei va depăși dragostea de putere, în lume va fi pace.”, “Nu există pace fără iertare.” ”Pacea nu reprezintă absența războiului, ci prezenţa justiţiei.”, ”La umbra păcii e veşnic senin.”, „Nu am decât o pasiune, aceea a luminii în numele umanității care a suferit atât și a dreptului la fericire.”, sunt câteva dintre citatele alese de laurienii și artiștii participanți la proiectul ce s-a numit ”Mărul Iubirii de Înțelepciune”. Săptămâna dedicată filosofiei ar fi fost și mai frumoasă dacă ploaia nu i-ar fi obligat pe unii participanți să rămână în cadrul liceului pentru a-și dărui mărul filosofic, însă unii dintre laurieni au înfruntat și câteva picături pentru a sta de vorbă cu trecătorii.