Transportul rutier al elevilor este atât de GRATUIT, încât nu îl plătește nimeni

Federația Operatorilor Români de Transport a atras atenția, în nenumărate rânduri Guvernului României, asupra faptului că sumele aferente transportului gratuit al elevilor, nu vor fi decontate de către CJ-uri, respectiv de către școli.
În momentul de față, restanțele plăților către transportatori se ridică la nivelul milioanelor de lei.
Sunt județe care nici pentru luna Septembrie a anului trecut nu au efectuat aceste plăți către transportatori, iar efectele sunt devastatoare pentru majoritatea acestora, într-un context și așa extrem de dificil.
Motivele invocate de autorități, pentru a evita plățile, sunt cele clasice: lipsă buget și/sau interpretarea actelor normative incidente.
Legea proastă și lipsa de responsabilitate a autoritățiilor centrale și locale vor conduce, cel mai probabil la sistarea aplicării gratuității la transportul rutier al elevilor școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu.