Local
Transport de lemne confiscat de polițiști

La data de 2 iunie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au oprit pentru control, pe drumul național DN 29 C, în orașul Bucecea, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 39 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că materialul lemnos transportat nu corespundea cu cantitatea înscrisă în avizul de însoțire.
Bărbatul a fost sancționat contravențional, iar cantitatea de peste 2,5 metri cubi de material lemnos a fost supusă confiscării.