ImportantLocal

TRAGIC | Un preot originar din Botoșani a murit într-un accident rutier!

Preotul misionar Constantin Sandu avea 32 de ani și de 3 ani slujea la o biserică din Gara Rediul Mare, Comuna Grinăuţi, Raionul Ocniţa, Republica Moldova.

Firul vieții sale s-a sfârșit în noaptea de duminică spre luni, în urma unui accident rutier. Marți, trupul său a fost repatriat și depus în satul natal Strahotin, din comuna Dângeni, județul Botoșani, iar joi va fi înmormântat.

Protopopiatului Edineț și Donduşeni a transmis un Mesaj de condoleanţe familiei:

Am aflat cu mare tristeţe de trecerea neaşteptată din această viaţă, în seara zilei de duminică, 29 martie 2015, a tânărului preot misionar Constantin Sandu, în vârstă de numai 32 de ani, care slujea de 3 ani românilor din Republica Moldova a Mitropoliei Basarabiei din cadrul Patriarhiei Române.
Atunci când viaţa unui tânăr preot este curmată atât de neaşteptat printr-un grav accident de circulaţie, trebuie să ne întărim în credinţă şi să sporim în rugăciune. Comunitatea îndurerată a creştinilor din parohia în care a slujit, toţi prietenii şi colaboratorii care l-au cunoscut şi apreciat de-a lungul anilor dau mărturie astăzi, prin gândul lor de rugăciune, pentru modul în care acest tânăr, vrednic preot, l-a slujit pe Hristos şi Biserica Sa, la un nivel cât mai duhovnicesc.
Condoleanţele noastre se îndreaptă către familia Părintelui, în deosebi către tânăra lui soţie, Loredana preoteasă şi mamă, tuturor enoriaşilor, prietenilor, transmiţându-le gândul gostru părintesc de mângâiere, compasiune şi întărire în faţa unei suferinţe atât de cumplite.

VEŞNICĂ LUI POMENIRE.
Biroul de presă al Protopopiatului Edineţ şi Donduşeni”

Părintele Constantin Sandu a fost hirotonit în 2012 la Soroca, fiindu-i încredinţată spre păstorire parohia din Rediu Mare, raionul Ocniţa. Aici a găsit oameni deosebit de credincioşi, care aveau mare nevoie de o călăuză spirituală. Satul avea o biserică începută, dar neterminată, iar creştinii nu aveau un loc de închinare.

Harnicul preot şi vrednica sa soţie, Loredana, au închiriat o cameră, au uitat de grijile proprii şi au pornit, alături de credincioşi, la construirea unui paraclis lângă cimitirul satului, în apropierea unei frumoase păduri de stejar.

Părintele a venit astfel în întâmpinarea dorinţei fostului şef de gară, Victor Toncoglaz, şi a surorii sale, Elena Ţurcan. Dumnealor doreau, încă din 2001, să construiască acolo un loc de rugăciuni, devenind astfel epitropii noului lăcaş. Multe şi nebănuite au fost încercările la care a fost supus PC părinte Constantin. I-au fost puse piedici chiar şi de către unii care, prin menirea funcţiei lor, ar fi trebuit să-i acorde ajutor. Însă Dumnezeu, care le rânduieşte pe toate şi are grijă de toată lumea, i-a dat putere părintelui şi celor din jurul său ca să treacă peste toate necazurile şi să desăvârşească, în niciun an de zile, construcţia paraclisului.

Rediu-001

Astfel, sub poalele pădurii de stejar a apărut o bisericuţă foarte bine lucrată de meşterii locali sub ochiul atent al părintelui, care nu s-a sfiit să-şi pună şi braţul întărit de credinţă la ridicarea lăcaşului.

ÎPS Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a găsit potrivit să răsplătească râvna extraordinară a tânărului preot cu distincţia „Bederniţa”. Mitr.Petru

Citeste mai multe pe : http://www.flux.md/articole/15303/

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page