InfractionalLocal
Tractor condus de un botoșănean fără permis
La data de 15 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 292, în comuna Vorniceni, un tractor care tracta o remorca fără a avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare, condus de un bărbat de 47 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar remorca respectivă nu era înregistrată sau înmatriculată.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat.