Sanatate

Topul vaccinării. Județul Botoșani la coada clasamentului

Bucureștiul este pe primul loc în ceea ce privește gradul de vaccinare împotriva COVID-19. Anunțul a fost făcut de medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, care a prezentat procentajul de oameni vaccinați atât în ceea ce privește populația rezidentă, cât și cea eligibilă în acest moment pentru vaccin – persoanele peste 16 ani.

Pe primul loc în topul prezentat de Gheorghiță este Bucureștiul, care are 33,8% la sută dintre locuitori vaccinați. Dacă se face calculul la populația peste 16 ani, gradul de vaccinare ajunge la 40%.

Pe locul al doilea este județul Cluj, cu 30,2% din rezidenți și 35,7% din eligibili vaccinați. În municipiul Cluj Napoca acoperirea este mult mai mare, ajungând la 40%, a precizat Gheorghiță.

Urmează județul Sibiu, cu 23,7% din populația rezidentă și 28,9% din populația eligibilă vaccinată. Pe locul 4 este județul Brașov, unde gradul de vaccinare a ajuns la 23,6% din populația rezidentă și 28,8% din locuitorii eligibili.

Pe locul 5 este județul Timiș, cu 23,4% din rezidenți și 27,8% din eligibili vaccinați. Urmează Constanța, unde gradul de vaccinare a ajuns la 22,6% din populația rezidentă și 27,38% din locuitorii eligibili.

Valeriu Gheorghiță a mai spus că, în cele câteva zile de când oamenii pot merge la centrele de vaccinare fără programare, numărul persoanelor vaccinate pe zi a crescut cu circa 30%.

În judeţul Botoşani procentele sunt 11% din populaţia rezidentă şi 13,40% cu tot cei sub 16 ani, în Giurgiu 11,38% şi 13,51%, în Bacău 11,40% şi 14,11%, iar în Neamţ 11,9% şi 14,45%.

Cei mai puțini români care s-au vaccinat sunt totuși în judeţul Suceava, unde acoperirea vaccinală este de 10,4% din populaţia rezidentă și 13% cu tot cei sub 16 ani.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page