InfractionalLocal

Telefon furat dintr-o mașină parcată. Autorul a ajuns în arestul Poliției

La data de 20 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis orodonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 34 de ani, din municipiul Dorohoi, bănuit de comiterea infracțiunii de furt.

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 9 octombrie a.c., în timp ce se deplasa pe Bulevardul Victoriei, din municipiul Dorohoi, ar fi sustras din interiorul unui autoturism,  a cărei portieră era neasigurată,  un telefon mobil, creând un prejudiciu de aproximativ 700 de lei.

 

La data de 20 octombrie a.c., polițiștii au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la imobile aparțind sau folosite de acesta, prilej cu care au fost identificate și ridicate bunuri care prezintă interes în cauză.

 

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

 

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale- Biroul Supravegheri Judiciare și a polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page