Local
Taxa de internare va fi anulată de noul manager al Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani
Managerul interimar al Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani, Corneliu Mihai, a decis anularea taxei de internare chiar în timpul unei conferințe de presă. La Spitalul Județean Botoșani există o taxă de internare de 10 lei, în timp ce la alte spitale din țară nu.
Corneliu Mihai a spus că există cadru legal pentru încasarea acestei taxe și că ea a fost introdusă în urmă cu 10 ani, atunci când spitalul era într-o situație financiară mai deosebită, dar că o va anula, întrucât spitalul nu se îmbogățește.
Taxa pentru eliberarea documentelor medicale la internare și documente medicale la cererea păcienților a fost introdusă în anul 2013, motivat de lipsa de fonduri pentru achiziționarea formularelor specifice activităților medicale, precum și costul licenței prin programul de eliberare a rețetelor electronice.
„Veniturile unui spital sunt compuse din veniturile prin contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate și alte venituri. (…) La timpul respectiv, spitalul era într-o situație financiară grea. Conform legislației, nu este interzis așa ceva, spitalul poate percepe niște taxe, cu aprobarea Consiliului de Administrație și incluse într-un document ca tarife percepute de spital, în vedere constituirii veniturilor proprii. (…) Cu 2 lei nu mă îmbogățesc eu, și anulez această decizie. Va fi doar coplata de 5 lei, care este prevăzută de lege”, a spus Corneliu Mihai.
Taxa de 10 lei, percepută pacienților la internare, va fi anulată cu luna aprilie.