Local

Tatăl familiei izolate din Botoșani: „Ei se baricadau din frică” – Poliția i-a evacuat după 20 de ani de izolare

Viaţa bate filmul! O familie din Botoșani a fost evacuată cu forța de polițiști, după ce timp de aproape două decenii nu au mai ieșit din casă. Din cauza problemelor psihice pe care le aveau, cei trei au devenit o amenințare reală pentru vecini, iar autoritățile au fost nevoite să spargă uşa pentru a intra în apartament. Atenţie, urmează detalii cu puternic impact emoţional.

 

“De ce nu ieșeau din casă? De frică! Băiatul are patru ani de zile de când nu ieșea din casă. Fosta soție și fata, nici ele nu ieșeau de vreo 15 ani”, spune Sandu Constantin, tatăl celor doi bolnavi.

O mamă şi cei doi copii, scoşi cu forţa din casa în care erau baricadați de ani de zile

După ani de zile de izolare, o femeie de 67 de ani și cei doi copii ai săi, de 44 și 47 de ani, au fost scoși cu forța de autorități din casa în care erau baricadați. De fiecare dată când vorbeau cu alți oameni, nu era pentru a cere ajutor, ci pentru a lansa amenințări șocante.

“Tulbură în mod constant ordinea și liniștea publică prin proferarea de injurii adresate de la balconul locuinței către ceilalți locatari, precum și amenințări cu distrugerea imobilului prin explozie, incendiere sau inundare. S-a pătruns în imobil prin forțarea ușii de acces, a declarat Ionuț Stărincă, comisar-șef la Poliția Botoșani.

Familia izolată refuza orice comunicare cu oamenii, iar situația devenise un adevărat coșmar pentru vecini. Oamenii susțin că, de ani de zile, au trăit cu frica că, într-o zi, totul ar putea degenera.

“Ei sunt bolnavi psihic și, dacă nu-și iau tratamentul și nu știu să-l ia, fac crize. Disconfort continuu. Gălăgie, lovituri în plafon cu un obiect contondent, mai mereu”, a spus o vecină“Fac gălăgie. Luau o cărămidă și băteau. Stau la geam și vorbesc urât cu trecătorii”, a mai povestit un alt vecin.

Familia, internată la psihiatrie

Tatăl celor doi frați, în schimb, susține că poliția a acționat brutal și că familia s-a izolat din frică, nu din rea-voință. “De frică, stăteau cu dulapul acesta în ușă”, a spus el.

Rep.: Tot timpul stăteau așa cu el?

“Da! Da! Când veneam eu, îl trăgeau deoparte”, a răspuns tatăl.

“Cei doi copii ai săi au avut un comportament recalcitrant la vederea forțelor de ordine”, a declarat Ionuț Stărincă, comisar-șef la Poliția Botoșani.

Familia, care s-a baricadat între patru pereți, a fost internată pe Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Botoșani. Medicii sunt cei care vor decide dacă vor primi tratament de lungă durată sau se vor întoarce în comunitate.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page