CulturaLocal

Târgul Mărțișorului, Ediția a XV-a, la Botoșani: Întoarcere la tradiții și meșteșuguri manuale

La fel ca și în anii trecuți, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, instituție publică de cultură, aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoșani, vă invită să întâmpinăm ziua de 1 martie, care în calendarul popular înseamnă începutul noului an agrar, începutul lunii Mărțișor, începutul zilelor dedicate Babei Dochia (1-9 martie sau 1-12 martie), la cea de-a XV-a ediție a activității Târgul Mărțișorului. Totodată, în calendarul creștin ortodox această zi aparține Evdochiei.

Târgul Mărțișorului organizat pe Pietonul Unirii din Botoșani, în perioada 27 februarie-1 martie 2025, are ca obiectiv principal menținerea activității de confecționare a mărțișoarelor, acele talismane nelipsite în comunitățile rurale de altădată. Meșterii populari și/sau artizanii care doresc să participe la Târgul Mărțișorului trebuie să expună mărțișoare realizate manual. Nu sunt acceptate în cadrul târgului mărțișoarele achiziționate din comerț sau realizate de meșteri/artizani/participanți într-o manieră care să imite linia produselor în serie. Însă, mai multe detalii despre cum vă puteți înscrie la Târgul Mărțișorului găsiți în regulamentul activității, postat pe site-ul instituției, cât și pe pagina de Facebook a C.J.C.P.C.T Botoșani.                                                                                                              Prin această activitate ne dorim să nu dăm uitării faptul că mărțișorul tradițional, era acel fir de lână bicolor răsucit (alb-negru, alb-roșu), fie că era simplu cu doi canafi, fie că avea agățată o monedă de argint, aramă sau aur, avea rolul de amuletă. Amintindu-ne în același timp, că în trecut, funcțiile de bază ale mărțișorului erau: apotropaice, agrare, de mijlocire între microcosmos și macrocosmos, etc.; în prezent acestea fiind înlocuite cu funcțiile estetice.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page