Tânărul care a produs accidentul de la Curtești avea permisul suspendat
La data de 1 decembrie 2021, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Drumul Județean DJ 207 N, din comuna Curtești, a avut loc un accident de circulație soldat cu victime omenești.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit faptul că un tânăr de 28 de ani, din comuna Corni, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 208 N, direcția de deplasare Botoșani-Curtești, într-o curbă periculoasă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns în șanțul de pe sensul opus de mers, intrând în impact cu un cap de pod.
În urma impactului a rezultat vătănarea corporală a conducătorului auto și a altor doi tineri de 22 și 28 de ani, pasageri în autoturism.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că tânărul care se afla la volanul autoturismului avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis și vătămare corporal din culpă.