Tânăra de la ţară ajunsă noua stea a canotajului mondial. „Şansa de a face un sport este de nerefuzat”

Simona Radiş, tânăra de 22 de ani devenită recent campioană olimpică la canotaj, este originară dintr-un sat de la capătul României şi practică acest sport de numai opt ani. Simona a fost o elevă silitoare şi spune că a muncit mult pentru tot ce a reuşit în viaţă.

Un adevărat fenomen al canotajului românesc, botoşăneanca de 22 de ani Simona Radiş a reuşit să devină campioană olimpică, săptămâna trecută, la Tokyo, la proba de dublu vâsle feminin, alături de colega ei de echipaj, suceveanca Ancuţa Bodnar. Moldovencele au reuşit să bată echipaje titrate la nivel mondial precum cel al Noii Zeelande sau al Olandei, fiind printre cele mai bune rezultate obţinute de sportivii români la olimpiadă. Performanţa Simonei Radiş nu este însă o supriză, tânăra botoşăneancă fiind, printre altele, dublă campioană europeană la proba de dublu vâsle. Povestea succesului tinerei campioane a început într-un sat de la capătul României, acolo unde a  fost descoperită de selecţioneri şi transformată, de la zero, după numai opt ani de pregătire într-o nouă stea a canotajului mondial, aşa cum, de altfel, a fost desemnată în 2020 de către Federaţia Mondială de Canotaj.

„Nu sunt modestă. Chiar învăţam foarte bine, încă învăţ foarte bine”  

Originară din comuna Avrămeni, judeţul Botoşani, Simona Radiş a trăit până la 14 ani într-un sătuc aproape de graniţa de nord a României. Casa unde a copilărit şi unde locuiesc şi astăzi părinţii Simonei se află la capătul unor uliţe pitoreşti, dar întortocheate şi îmbrăcate în vegetaţie. Simona a trăit într-o familie de oameni gospodari, aşa cum sunt cunoscuţi la Avrămeni, şi nu a avut nicio legătură cu sportul până aproape de vârsta adolescenţei, fiind, mai degrabă, o copilă preocupată de şcoală, cu rezultate foarte bune la învăţătură. „Da, nu sunt modestă. Chiar învăţam foarte bine, încă învăţ foarte bine”, a declarat canotoarea într-un interviu pentru „Adevărul”.

În anul 2013, pe când avea 14, destinul Simonei avea să se schimbe. În timpul orelor, unul dintre selecţionerii Clubului Sportiv Botoşani, dar şi unul dintre oamenii implicaţi în loturile naţionale de canotaj, antrenorul George Bulie, a remarcat-o. I-au plăcut înălţimea şi forţa fetei din Avrămeni. „Eram la şcoală în timpul orei de matematică. Antrenorul George Bulie, de la Clubul Sportiv Botoşani, a venit în selecţie şi eu eram pe atunci cea mai înaltă din şcoală, înălţimea fiind un criteriu important în canotaj. Dumnealui mi-a vorbit despre canotaj, mi-a spus despre ce este vorba, cu ce se mănâncă. Nu aveam idee la început. Ştiam doar de doamna Elisabeta Lipă şi atât. Nu ştiu ce mi-a povestit şi ce mi-a spus, dar m-a făcut să vreau să încerc să văd cum este. Nu aveam nicio treabă cu sportul”, mărturiseşte Simona Radiş.

A urmat partea cea mai grea, adică să-şi convingă părinţii că trebuie să plece la Bucureşti pentru a deveni canotoare. „Ai mei mi-au spus că nu-i de mine, că eu nu cochetez cu sportul şi aveau dreptate, eu eram cu şcoala. Dar eu simţeam totuşi că trebuie să merg. I-am convins şi am plecat la Botoşani. Ne-am întâlnit acolo cu ceilalţi copii selecţionaţi. Pe data de 1 octombrie 2013, am plecat de la Botoşani la Bucureşti, unde am fost legitimată la Steaua şi unde am început viaţa sportivă. Era un nou capitol în viaţa mea”, mărturiseşte Simona Radiş.

„Sunt atât de multe ore de antrenament…”  

La Bucureşti, Simona Radiş, copila venită din Avrămeni, a „intrat în pâine”, adică au urmat ore şi ore de antrenament. „Nici nu mai ştiu câte ore de antrenament au fost. Sunt atât de multe ore de antrenament şi atât de grele! Dar numai aşa se obţin rezultatele. Cu gândul ăsta mergi zi de zi”, spune Simona Radiş.

Cel mai greu este atunci când apar rănile din palme, după luni de antrenamente, mărturiseşte tânăra canotoare. „Facem destule bătături în palme. Mâinile noastre suferă când începe sezonul. Ajungem să avem şi carne vie în palme. Dar suntem obişnuiţi să strângem din dinţi şi continuăm antrenamentele”, spune botoşăneanca. Numai înainte de olimpiadă, sportiva s-a antrenat, aproape fără pauză, un an întreg. După şase ani de antrenamente, au început să se vadă şi roadele. În 2019, a devenit vicecampioană europeană în Elveţia, dar şi vicecampioană mondială la Linz.

În 2020 şi 2021, Simona Radiş a devenit dublă campioană europeană la dublu vâsle feminin. La finele lui 2020, în luna decembrie, primea de la World Rowing şi titlul de „stea în ascensiune” a canotajului mondial. Apogeul a fost atins la Tokyo, unde a obţinut titlul suprem. „Este cel mai important rezultat al meu. Sunt extraordinar de fericită pentru că am reuşit să-l câştig. Au fost emoţii foarte mari, concursul a fost foarte greu, dar am reuşit să gestionăm foarte bine toată situaţia”, spune Simona Radiş.

„Şansa de a face un sport nu este de refuzat”  

Deşi este o campioană olimpică, Simona a rămas aceeaşi. S-a întors de curând acasă şi, ca de obicei, şi-a ajutat părinţii în gospodărie. Tânăra olimpică spune că sportul şi învăţătura sunt cele mai mari şanse ale unui copil de la ţară. „Este foarte important ca pe lângă muncă să faci şi şcoală în acelaşi timp În viaţă nu se poate doar cu una. Trebuie să existe un echilibru mereu.Sportul  este o şansă în plus pentru că mulţi copii de la sat nu au oportunităţi atât de mari. Atunci când apare această şansă de a face un sport, nu este de refuzat. Chiar dacă tu nu o să ajungi un mare sportiv, faptul că ai plecat de acasă, că ai cunoscut oameni,lumea te schimbă ca om. Sportul îţi oferă o conduită şi o educaţie aparte. Avem un respect aparte pentru tot ceea ce este în jurul nostru.”, precizează Simona Radiş.

Sursa: adev.ro