Local

Tânăr salvat de la moarte de chirurgii Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani

Un tânăr de 21 de ani, din Botoșani, în stare critică, a fost salvat de la moarte de chirurgii de la Spitalul Județean „Mavromati”. Tânărul fusese operat într-o clinică privată de apendicită, însă, imediat după operație acesta a început să se simtă foarte rău și a mers la Spitalul Județean ”Mavromati”.

Când au văzut cum arată, medicii l-au pus din nou pe masa de operație, făcând o intervenție chirurgicală radicală.

După operația din clinica privată, tânărul a revenit cam la o lună la un coleg de-al nostru cu dureri abdominale și de fapt a fost o fistulă, a găsit materii fecale scurse din abdomen prin plaga post operatorie. Una  peste alta a fost operat, dar a început să aibă alte probleme de imunitate serioasă, a ajuns la o maladie crohn, o boală cu caracter autoimun.  La cateva luni de zile era foarte grav, slăbise 27 de kg, arăta ca un deținut de la Auschwitz sau din altă porte. Era numai coaste, un băiat tânăr, cult, cititor de poezie. Era distrus. Am vorbit cu familia, de fapt cu bunica lui și am spus că dacă îmi dau voie, voi face o operație radicală. Bunica a întrebat ce se poate întâmpla și i-am spus că ar putea muri. Bunica mi-a spus: făceți-vă treaba! După intervenția chirurgicală, în șase luni a început să mănânce bine, regim iar acum este OK. Ne mai întâlnim pe stradă, ne zâmbim, dar a rămas cu boala cronică”, a declarat medicul chirurg Iulian Preda, șeful Secției de Chirurgie generală din cadrul Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani.

Într-o zi medicii chirurgi botoșăneni fac în medie de la patru operații până la 10 sau 12

În secția de chirurgie a unității spitalicești sunt doar zece chirurgi care fac atât gărzi, cât și program ambulator, dar și consultații UPU.

De la începutul anului au fost internați mai bine de 2.000 de pacienți pe această secție, din care peste 1.400 au fost operați. Gradul de ocupare în secție a fost de peste 90 la sută.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page