La data de 11 august 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe Bulevardul Victoriei, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că acesta are dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
Mai mult decât atât, în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea indicată a fost de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.