Tânăr din Botoșani bătut cu pumnii și picioarele, în plină stradă. Autorii au fost reținuți
La data de 25 iunie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri, din comuna Gorbănești, bănuiți de comiterea infracțiunii de vătămare corporală.
În urma probatoriului administrat a rezultat faptul că, la data de 23 iunie 2024, în timp ce victima, un tânăr de 24 de ani, se deplasa pe drumul public, ar fi fost lovit de mai multe ori, de cele două persoane bănuite de comiterea faptei, provocându-i leziuni pentru care a necesitat îngrijiri medicale.
Cei doi tineri au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tutror împrejurărilor în care a fost comisă fapta.