La data de 19 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Urmăriri au reușit identificarea unui tânăr, de 30 de ani, din municipiul Botoșani, pe numele căruia era emis de către autoritățile italiene, un mandat european de arestare.
Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt, pe teritoriul Italiei.
Tânărul a fost identificat în municipiul Botoșani, fiind escortat către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, unde a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în fața instanței de judecată.