Judetsocial

Tânăr de 20 de ani salvat de la moarte de un pompier aflat în timpul liber

– “Are puls!” A strigat, plin de speranță, medicul de pe ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD.
Dacă nu ai fi fost aici să începi manevrele de resuscitare imediat, șansele să fie salvat ar fi fost și mai mici.
Cu o oră înainte de acest moment, plutonier adjutant Adrian Ionuț Holbură, pompier la Garda de Intervenție Ștefănești, avea în față un tânăr inconștient, inert, fără puls. Așa a fost scos din apă de câțiva prieteni cu care se venise la scăldat.
„Eram în Dobârceni, la rude. Stăteam la masă și, la un momentat dat, am auzit sunetul de la messager. Era insistent și am răspuns” – ne povesește Adrian.
– Ajută-mă, te rog! Marinel a căzut în apă, l-am adus la mal, dar nu respiră! E inconștient! Nu știu ce să-i fac! – striga bărbatul de la celălat capăt al firului disperat.
A urcat imediat în mașină și a plecat spre iaz, aflat la aproximativ patru kilometri distanță.
„Ca paramedic SMURD știam că trebuie acționat cât mai repede. Secundele mi s-au părut atât de lungi și tot ce îmi doream era ca Marinel să reacționeze. Era inert. Nu respira și nu avea puls. Am început imediat manevrele ce se aplică în caz de înec” – spune Adrian în timp ce își privește mâinile.
După un sfert de oră în care a luptat singur pentru viață tânărului de 20 de ani, a ajuns prima ambulanță SAJ, cu asistent. Împreună au continuat resuscitarea. După alte câteva zeci de minute, a ajuns și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD. Când medicul i-a spus că are puls, Adrian s-a simțit cel mai fericit om de pe pământ. Nu poate descrie în cuvinte acea senzație.
Plutonierul adjutant Adrian Ionuț Holbură este pompier din anul 2006, fiind un exemplu pentru colegii săi.
*****
❤️ Ca să bată, uneori, inima are nevoie de ajutorul nostru. Sunt poate cele mai grele momente din misiunile de salvare. Acele minute în care știi că viața unui om stă în mâinile tale și pentru care faci tot ceea ce este posibil. Iar când manevrele de resuscitare au rezultat, mulțumirea din suflet nu are preț.
„Începerea precoce a resuscitării cardio-pulmonare poate îmbunătăți șansele unei persoane de a supraviețui și reduce riscul apariției leziunilor cerebrale semnificative.
Resuscitarea cardio-pulmonara reprezintă ansamblul tuturor măsurilor efectuate cu scopul asigurării supraviețuirii.
Dacă funcția respiratorie și cea cardiacă nu mai funcționează de minim 3-6 minute, pot să apară leziuni permanente la nivelul creierului sau chiar decesul. Fără oxigen, creierul și alte organe pot suferi daune serioase în doar cateva minute.
Astfel, într-o situație de urgență, atunci când respirația cuiva se oprește sau inima nu mai bate, este important de știut ce trebuie făcut pentru a putea salva viața persoanei afectate.
Resuscitarea cardio-pulmonara convențională este o procedura simpla pe care toata lumea ar trebui să o cunoasca. Scopul acestei proceduri este de a menține circulatia fluxului sanguin și a oxigenului în organism, atunci când inima și respirația persoanei s-au oprit.
Resuscitarea cardio-pulmonara, efectuată în primele șase minute de oprire a inimii sau respirației, poate menține o persoana intensivă în viață până la sosirea ajutorului medical. Felicitări și succes în continuare!” – a transmis dr. Dănuț Panaitescu, medicul de pe ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page