Tânăr cu droguri asupra sa, prins de jandarmi pe o stradă din municipiul Botoșani
Comportamentul ezitant al unui tânăr care traversa strada Primăverii din municipiul Botoșani a atras sâmbătă dimineață atenția unui echipaj de jandarmerie.
Bănuielile jandarmilor botoșăneni s-au adeverit în scurt timp, după ce controlul corporal a scos la iveală un plic tip ziplock în care se afla un praf de culoare albă.
Întrebat despre proveniența și conținutul plicului aflat asupra sa, bărbatul în vârstă de 21 de ani a declarat că el nu mai este consumator de substanțe cu efect psihoactiv și, cel mai probabil, plicul a rămas neobservat în portofel de mai mult timp, în buzunarul pentru mărunțiș.
Jandarmii i-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc, care vor fi înaintate către Serviciul Județean de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, în vederea continuării cercetărilor.
Tot în acest week-end, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a intensificat misiunile de ordine și siguranță publică executate independent sau în cooperare cu efective de poliție, în vederea menținerii unui climat de conviețuire socială adecvat, în acest sens fiind aplicate 64 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 16000 de lei, în special pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice.