Local

Tainele ținutului miracolelor din nordul Moldovei. „Cocuța”, cuviosul făcător de minuni și icoana unică în lume

În nordul extrem al României, în județul Botoșani, se află o adevărată lume a miracolului, cel puțin pentru credincioșii ortodocși. Sunt mai multe icoane făcătoare de minuni, mai puțin cunoscute la nivel național, dar cu o putere extraordinară, spun monahii, dar și credincioșii.

Icoana făcătoare de minuni de la Sihăstria Voronei FOTO Cosmin Zamfirache
Icoana făcătoare de minuni de la Sihăstria Voronei FOTO Cosmin Zamfirache

În ținuturile împădurite ale Botoșaniului, o comoară turistică puțin pusă în valoare și la fel de puțin cunoscută la nivel național, se află locuri ale miracolului. În mănăstiri aflate în mijlocul unor peisaje de vis se află icoane făcătoare de minuni deosebit de puternice, care vindecă inclusiv bolile incurabile, spun credincioșii. Una dintre ele este unicat în lumea creștinismului, atât prin simbolistică cât și prin execuție.

Miracolele din codrii Voronei

Una dintre cele mai importante zone ale miracolului în nordul-extrem al României, sunt codrii Voronei. Într-un cadru natural de vis, dominat de dealuri înalte, acoperite cu păduri seculare, se află mănăstirea Sihăstria Voronei, locuită de o comunitate de călugări. Această mănăstire foarte veche, de câteva sute de ani, adăpostește atât moaștele Cuviosului Onufrie, un sfânt de origine rusă, dar care a trăit prin codrii Voronei, dar și una dintre cele mai puternice icoane făcătoare de minuni. Această icoană a fost pictată acum 200 de ani de un călugăr numit Vladimir Machidon. Monahul este un personaj misterios, care stătea într-un singur loc pentru scurtă vreme. Picta biserici și icoane, iar mai apoi pleca. Avea 100 de ani când a pictat icoana de la Sihăstria Voronei, considerată unicat în lumea ortodoxă. Și asta fiindcă spre deosebire de celelalte reprezentări ale Fecioarei cu Pruncul, cea de la Sihăstria Voronei, îl prezintă pe Iisus, la vârsta de 6-7 ani, dus de mână de mama sa, în pas alert.

Icoana vrea să arate menirea mamei de a purta de mână copilul pe drumul cel bun. Icoana este făcătoare de minuni, spun și monahii, dar mai ales credincioșii. ”Parcă își citește gândurile. Te rogi să-ți ușureze sufletul și îți arată imediat ce te tulbură de fapt. Și ajungi să te rogi cu foc și lacrimi pentru acel lucru și se întâmplă minunea. Trebuie să crezi, este singurul lucru pe care trebuie să-l faci. Prevestește în special pericolele, îți dă avertismente”, spune Elena, o credincioasă din Joldești, un sat apropiat. Călugării spun că în anii ’80 icoana a prevestit un cutremur. În preajma pericolelor, Fecioara reprezentată pe icoană ar plânge cu lacrimi reale. Făcătoare de minuni sunt și moaștele Cuviosului Onufrie. Mulți oameni vin să ceară vindecare Sfântului din raclă. Cei mai mulți pleacă în lacrimi, dar înseninați. ”Nu-mi mai trebuie nimic. M-am rugat și parcă toate problemele s-au luat cu mâna ”, spune un alt sătean din Vorona. Cea mai celebră minune a Cuviosului Onufrie a fost vindecarea fiicei domnitorului Mihai Sturza, în anul 1846. Copila suferea de epilepsie. A mâncat un măr din copacul aflat lângă mormântul Cuviosului Onufrie și se spune că s-a vindecat.

Icoana din copac, vindecătoarea tuturor bolilor

O altă icoană renumită, puțină cunoscută la nivel național, dar foarte căutată de credincioșii din zona Botoșaniului și Sucevei, este cea de la Mănăstirea Gorovei, județul Botoșani. Situată în mijlocul unor păduri pitorești, care acoperă dealurile care duc de la Bucecea către Văculești și Dorohoi, mănăstirea a fost întemeiată în anul 1742. Povestea mănăstirii se leagă de cea a icoanei și este fabuloasă. Se spune că mănăstirea fost ridicată de un călugăr de la Dragomirna, numit Avramie. Acesta avea grijă de stupina mitropolitului Anastasie Crimca, în poiana din mijlocul pădurii. La un moment dat a auzit o muzică divină, voci care intonau troparul Sfântului Ioan Botezătorul.

Aceea muzică divină a durat trei zile, până când Avramie a început să construiască un schit de lemn. Muzica divină venea de la un copac, pe care Avramie l-a doborât și a găsit acolo o icoană îmbrăcată în aur, veche de 400 de ani, reprezentând-ul pe Sfântului Ioan Botezătorul. Icoana ar fi fost ascunsă acolo de niște călugări fugiți din calea tătarilor de la o mănăstire din județul Suceava. Nu se știe care. Icoana se află și astăzi în complexul monahal, extins și locuit de o obște călugărească. Se spune că această icoană face minuni grozave și vindecă chiar și pe cei cu boli incurabile dacă credința este puternică.

”Cocuța” și lacrimile vindecătoare

Una dintre cele mai misterioase și totodată puternice icoane făcătoare de minuni se află la mănăstirea Cozancea, un loc aparte, unde s-au format doi dintre cei mai importanți duhovnici români, Ilie Cleopa și Paisie Olaru. La acest complex monahal, situat în coasta codrilor de la Sulița, se ajunge greu, pe drumuri de țară și prin pâlcuri de pădure. În bisericuța din centrul complexului monahal se află o icoană făcătoare de minuni, care izbucnește în lacrimi vindecătoare. Este de fapt o reprezentarea a Maicii Domnului, foarte veche. Minunile ar fi început acum aproximativ un secol și jumătate, atunci când călugărul Conon, pătruns de credință, se ruga stând într-un picior, ore în șir, cu ochii nedezlipiți de chipul Fecioarei. Conon alinta icoana și îi spunea ”Cocuța”, iar după nopți întregi de rugăciuni, Fecioara i-ar fi răspuns.

Din icoană ar fi început să curgă două șuvoaie de lacrimi și nu s-ar fi oprit zile în șir. Minunea a făcut încojurul țării. Ziarele din anul 1882, precum „Universul” de la București, au scris despre această minune. O comisie, în frunte cu prefectul Botoșaniului, au investigat acest caz. Se spune că icoana a fost închisă într-un loc și păzită pentru a fi dată în vileag o posibilă înșelăciune. Icoana ar fi plâns în continuare, timp de câteva săptămâni. Și astăzi icoana se află în mănăstire și este considerată o făcătoare de minuni de toți cei care calcă pragul mănăstirii.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page