Local

Sute de copii din județul Botoșani au ajuns la spital în urma accidentelor casnice

Campania de prevenire a accidentelor casnice în care sunt implicați copiii, ”Un cămin sigur pentru copilul tău”, inițiată și derulată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, continuă și în acest an.

Neatenția, fie și pentru o clipă, dar și lipsa de conștientizare de către părinți a pericolelor la care sunt expuși cei mici în mediul casnic, a făcut, anul trecut, cel puțin 700 de victime în rândul copiilor. Potrivit datelor statistice furnizate de Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, aceștia au ajuns la spital și au fost diagnosticați cu arsuri sau opăriri, intoxicații sau otrăviri, înghițire corpi străini sau traumatisme.

Mai bine de jumătate, mai exact 324, au ajuns la spital după ce au înghițit diferite obiecte de mici dimensiuni, cum ar fi baterii, nasturi, monede, zaruri, capace, mărgele, fragmente de jucării, arcuri, magneți…și lista poate continua.

În urma accidentelor rutiere și a căderilor de la înălțime, 210 copii au avut nevoie de spitalizare.

Imprudența de a lăsa la îndemâna celor mici substanțe toxice și curiozitatea acestora a trimis, pe patul de spital, 53 de copii.

Flacăra, lichidul fierbinte, corpurile incandescente sau substanțele chimice au lăsat urme pe trupurile a 97 de copii.

Pompierii botoșăneni speră ca noul an să nu fie marcat de astfel de evenimente, motiv pentru care vor desfășura, în continuare, acțiuni de informare și educare preventivă. În ultimii ani, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, campania a fost derulată mai mult în mediul online. Astfel, în fiecare lună, pe data de 10, au fost prezentate pericolele concrete la care sunt expuși copiii din cauza neglijenței, dar și măsurile ce trebuie luate pentru a fi evitate astfel de accidente.

Anul trecut, s-au organizat acțiuni de informare și educare preventivă în cadrul campaniei „Un cămin sigur pentru copilul tău” la Păltiniș, Mihălășeni, Coțușca și Lunca, dar și la Protopopiatele Botoșani, Dorohoi, Săveni și Darabani, la care au participat aproape 3000 de copii și adulți.

Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani.

Dezvoltarea conceptului de „Un cămin sigur pentru copilul tău” a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme.

Având în vedere faptul că broșura conține zece sfaturi utile pentru părinți, data de 10 a fost declarată ziua campaniei.

 

Informare preventivă

 

Copiii mici trebuie supravegheați în permenență. O clipă de neatenție este suficientă pentru ca aceștia să facă un lucru periculos. Nu îi scăpați din ochi mai ales atunci când se află în bucătărie, pe balcon, aproape de ferestre sau pe scara blocului.

Iată 10 sfaturi de care ar trebui să țineți cont:

 

1. Atunci când gătiți, nu lăsați copilul aproape de aragaz sau de locul în care ați pus recipiente cu lichid fierbinte.

 

2. Chibriturile, brichetele, cuțitele și alte obiecte asemănătoare nu trebuie lăsate la îndemâna acestora.

 

3. Aparatele electrocasnice trebuie depozitate în locuri inaccesibile celor mici.

 

4. Strângeți de pe mobilă obiectele care pot cădea peste copil sau se pot sparge!

 

5. Asigurați ferestrele, ușile, pentru a nu permite accesul copilului, nesupravegheat, la scări sau balcon.

 

6. Îndepărtați orice obiect de mobilier din apropierea ferestrelor! Acesta poate fi folosit de micuți pentru a ajunge la fereastră, să vadă ce este afară.

 

7. Nu îi lăsați singuri atunci când aveți geamul deschis!

 

8. Mascați colțurile ascuțite ale mobilei, astfel încât cei mici să nu se lovească.

 

9. Ascundeți firele electrice sau cablurile în spatele mobilei deoarece copilul poate să tragă de ele și să răstoarne obiectele.

 

10.Nu îi lăsați să umble la prize pentru a nu se curenta sau pentru a nu produce un incendiu! Folosiți accesorii de protecție a prizelor!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page