STIREA ZILEI in POLITICA: Deputatul PDL, Catalin Buhaianu, si-a anuntat trecerea in PSD!
Deputatul PDL Cătălin Buhăianu a declarat, miercuri, la tribuna plenului Camerei Deputatţilor că începând de astăzi va activa în grupului parlamentar al PSD.
Anunţul a fost făcut după ce deputaţii au adoptat pe articole proiectul de aprobare a OUG privind funcţionarea Curţii Constituţionale.
Zvonurile privind plecarea lui Buhăianu la PSD au aprăut încă din luna iunie. Potrivit unor surse din cadrul PDL, în şedinţa privind suspendarea preşedintelui ţării, Cătălin Buhăianu a votat pentru suspendare.
Cătălin Buhăianu a mai activat în rândul social democraţilor până în urmă cu aproximativ cinci ani de zile când a trecut în rândul democrat liberalilor. El şi-a anunţat plecarea de la PDL printr-un mesaj scurt. „Vreau să fac un anunţ. Începând de astăzi îmi voi desfăşura activitatea în cadrul grupului parlamentar al PSD”, a spus Buhăianu, deputat de Botoşani, citat de Realitatea.net.
Tot potrivit unor surse din cadrul PDL, Buhăianu şi-a negociat plecarea la PSD încă dinainte de campania electorală pentru alegerile locale din 10 iunie, aceleaşi surse spunând că în campanie a fost “calul troian” al PSD-ului, in interiorul PDL.
IATA INCA O DOVADA A MOTTOULUI “PDL-USL ACEEASI MIZERIE”.DACA TOTI PORTOCALIII SE DUC LA USL INSEAMNA CA USL NE PROSTESTE PE FATA.BUHAIANU E TRASEIST DIN NASTERE , ASTA PENTRU UN PUMN DE BANI AR FI IN STARE SA O TRADEZE SI PE DOAMNA MACOVEI, O ALTA SIRENA A POLITICII AUTOHTONE