AdministratieImportantMunicipiu

Start pentru depunerea cererilor de acordare a tichetelor sociale

Începând cu data de 25.11.2020, Primăria Municipiului Botoșani, prin Direcția de Asistență Socială (DAS), va primi cereri pentru acordarea tichetelor sociale.

Acestea, destinate pensionarilor cu domiciliul în municipiul reședință de județ, vor putea fi solicitate prin cerere depusă direct la sediul DAS, Str. Săvenilor, nr. 12, sau transmise în plic prin Poșta Română. Cererile trebuie să fie însoțite de copii după actele de identitate ale beneficiarilor și cupoanele de pensie din luna anterioară.

Pentru transmiterea cererii prin poștă, plata va fi suportată de municipalitate.

Astfel, fiecare beneficiar va primi în cutia poștală un plic cu o cerere pentru acordarea unor forme de asistență socială și un plic timbrat. După completarea cererii, împreună cu copia actului de identitate  și a cuponului de pensie, documentele se introduc în plicul timbrat și se trimit prin poștă.

Persoanele care vor putea folosi aceste tichete sunt pensionari din municipiul Botoșani, care au împlinit sau împlinesc în cursul anului de referință vârsta standard de pensionare de 65 de ani, venitul net lunar provenit dintr-o pensie sau din pensii cumulate, însumate cu 1/12 din valoarea netă a dobânzii anuale aferente depozitelor bancare deținute de titular să fie mai mic sau cel mult egal cu 800 lei, respectiv nu realizează venituri din beneficii de asistență socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale, ori indemnizații cuvenite persoanelor cu handicap grav sau accentuat.

Tichetele sociale vor putea fi ridicate de la sediul municipalității, din Piața Revoluției nr. 1, camera 2, începând cu data de 7.12.2020, în intervalul orar 8:30 – 16:30.

În situația în care beneficiarul nu se poate prezenta personal pentru a primi tichetele, acestea vor putea fi ridicate de reprezentantul legal, în baza actelor de identitate, în original.

În schimbul tichetelor sociale, pensionarii cu venituri mici vor putea obține bunuri și prestări în valoare echivalentă constând în alimente, îmbrăcăminte, produse de igienă, medicamente și servicii medicale sau de curățenie. Aceste produse sau servicii vor putea fi achiziționate doar de la unitățile din lista  care va fi distribuită beneficiarilor odată cu înmânarea tichetelor.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page