Stareța Mănăstirii Vorona, stavrofora Teofana Scântei, a împlinit 90 de ani
Astăzi, 30 iunie 2024, maica Teofana Scântei de la Mănăstirea Vorona își aniversează ziua de naștere. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, i-a adresat stareței un mesaj de felicitare și a oficiat o slujbă de mulțumire pentru toată binecuvântarea revărsată în cei 90 de ani.
Maica Teofana s-a născut la 30 iunie 1934 în satul Chișcăreni din Săveni, județul Botoșani. A fost al șaptelea copil al părinților Costache și Maria Scântei și a primit la Botez numele Fevronia. Pe când avea aproape 8 ani, a ajuns la Mănăstirea Agafton, unde erau peste 400 de maici, și n-a mai vrut să plece. Părinții i-au acceptat dorința și au lăsat-o sub oblăduirea maicii Mitrodora Savel, monahie care s-a ocupat de educația ei duhovnicească și intelectuală.
La 14 ani a devenit rasoforă, iar peste un an, în 1949, cu binecuvântarea Mitropolitului Sebastian Rusan, a fost mutată la Mănăstirea Râşca. Pe atunci, așezământul depindea de Mănăstirea Slatina, unde stareț era părintele Cleopa Ilie și unde maica Teofana l-a avut ca duhovnic pe părintele Paisie Olaru. La 20 de ani, în ziua Pogorârii Sfântului Duh, în 1954, a fost tunsă în monahism chiar de către Părintele Mitropolit Sebastian Rusan.
Până în 1959 a avut parte de pace duhovnicească dar apoi, în urma decretului comunist de lichidare a mănăstirilor, a fost alungată de la Râșca în ziua de 7 decembrie. În acest context, a ajuns să muncească la Filatura de in şi cânepă din Fălticeni. Acolo, alături de alte maici izgonite din mănăstiri, a trăit o viaţă curată.
Niciodată nu și-a pierdut speranța că va reveni la mănăstire și a ascultat mereu de duhovnic, care o îndemna la credință și la nădejde în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. În anul 1968, prin stăruinţa vrednicului de pomenire Patriarh Iustin Moisescu, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, au fost redeschise Mănăstirea Vorona, cu obşte de călugăriţe, şi schitul Sihăstria Voronei, cu obşte de călugări.
În cei nouă ani de calvar, întregul ansamblu mănăstiresc de la Vorona fusese degradat și abandonat, fiind transformat într-o anexă a CAP-ului – în chilii trăiau animalele, iar Biserica Adormirii Maicii Domnului devenise depozit pentru cereale. La 10 ianuarie 1969, maica Teofana Scântei a fost numită stareţă a Mănăstirii Vorona și, de atunci, s-a ostenit zi și noapte în rugăciune, ascultări și muncă pentru a readuce și a menține frumusețea lăcașului de cult. Până în 1972, maica a desfăşurat lucrări de reparaţie a celor trei biserici mănăstireşti, precum şi importante lucrări de consolidare şi protecţie a corpurilor de chilii ale mănăstirii.
Aproape cu sufletul de Mănăstirea Vorona a fost și vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpaşu, căci la Vorona, pe când era mănăstire de călugări, a intrat în viața monahală, la numai 13 ani. Astfel, în vremea păstoririi sale ca Mitropolit al Moldovei a fost repictată biserica Naşterea Maicii Domnului, a fost restaurată catapeteasma, au fost înlocuite stranele vechi cu altele noi, au fost construite noi chilii şi noua stăreţie.
Concomitent cu lucrarea gospodărească săvârșită în vremea Mitropolitului Teoctist, maica Teofana a urmat Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, în perioada 1979-1984.
După anii 90, la Vorona s-au realizat lucrări de înnorire pentru cel de-al doilea locaș închinat Maicii Domnului. Biserica Adormirea Maicii Domnului a fost pictată pentru prima dată, după 200 de ani, de către pictorul Nicolae Gavrilean, iar stranele vechi au fost înlocuite cu altele noi, sculptate în lemn de stejar.
Un alt moment de bucurie a avut loc în 2015, când s-a oficiat slujba de sfințire a celei de-a treia biserici, aflate în cimitirul așezării monahale. În lăcașul ce-l are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae s-au efectuat lucrări de restaurare și de pictură.
Astfel, în cei 55 de ani, în timpul stăreției aceleiași vrednice maici, Mănăstirea Vorona a cunoscut o perioadă de înflorire prin restaurarea celor trei biserici, prin construirea a trei case monahale şi amenajarea unei noi gospodării anexe, dar și prin sporirea vieții duhovnicești și prin organizarea a numeroase acţiuni filantropice. Nu mai puțin semnificativ este momentul hramului Mănăstirii Vorona din 7-8 septembrie 2005, când a avut loc Proclamarea canonizării Sfântului Onufrie de la Vorona.
În ianuarie 2019, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la instalarea ca stareță, maica Teofana a primit cea mai înaltă distincție bisericească – Crucea Patriarhală, în semn de gratitudine din partea Patriarhiei şi a Preafericirii Sale Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe.
Munca și rugăciunile, credința și nădejdea, bucuria, smerenia și înțelepciunea au conlucrat întotdeauna la Vorona, iar acești 55 de ani sub oblăduirea maicii starețe Teofana au rodit în chip minunat.
Întru mulți și fericiți ani!