SPORT | Vești bune pentru națională! MAXIM este în formă de zile mari. 2 goluri și 2 pase de gol în ultima etapă din „Bundesliga” – VIDEO
La primul meci cu Thomas Schneider pe bancă, Stuttgart a început în forţă partida cu Hoffenheim şi a reuşit să deschidă scorul prin Rudiger în minutul 12 din pasa lui Maxim.
În minutul 19 a intrat în acţiune “cuplul” mortal al lui VfB: Maxim a pasat din nou decisiv şi Ibisevic a înscris. În minutul 26 Volland a redus din handicap şi a marcat pentru Hoffenheim. Peste doar două minute, Maxim a reuşit să-şi treacă şi el numele pe lista marcatorilor. În actul secund, Ibisevic a izbutit “dubla” – minutul 47.
Internaţionalul român şi-a continuat prestaţia excelentă şi a reuşit să marcheze pentru a doua oară în minutul 55; reuşita lui Maxim a fost una excepţională. În minutul 63 Ibisevic a dus scorul la un incredibil 6-1.
În minutul 68 Maxim a fost schimbat cu Cacau. Românul a primit şi un cartonaş galben în minutul 58. Meciul s-a încheiat cu scorul de 6-2 pentru Stuttgart: Firmino a marcat în minutul 87 pentru oaspeţii de la Hoffenheim.
Înaintea acestui meci, Stuttgart se afla pe locul 17 în campionat – poziţie retrogradabilă.