SPORT | Ultimele noutati despre transferurile Stelei. Vin jucatorii de Champions League!
La capitolul “Veniri”, Steaua se poate lauda ca a pus mana pe un portar. Florin Nita, goalkeeperul celor de la Concordia Chiajna, si-a dat acordul pentru a evolua in Ghencea incepand cu sezonul urmator. Pentru ca se afla pe final de contract cu ilfovenii, el va ajunge in lotul “ros-albastrilor” gratis.
Pe lista stelistilor a ramas in continuare rapidistul Teixeira, insa venirea lui este conditionata de calificarea in grupele Ligii Campionilor, in vara. Celalalt jucator al giulestenilor dorit de Becali, fundasul Rui Duarte, nu mai are sanse de a imbraca tricoul “ros-albastru” pentru ca a refuzat sa se prezinte la vizita medicala, scrie ziare.com.
Daca din intrecerea interna jucatorii atractivi sunt putini, Steaua se orienteaza catre pietele straine pentru transferurile “de Champions League”. Atacantul mult-dorit in Ghencea in ultimii ani ar putea veni din Grecia, de la AEK Atena.
“O sa mergem in Grecia, ca se desfiinteaza AEK Atena. O sa merg cu Meme si cu tata Reghe ca sa vedem doi-trei jucatori si dupa aia mergem la muntele Athos cateva zile”, a anuntat Gigi Becali.
Antrenorul Laurentiu Reghecampf confirma varianta patronului sau, anuntand ca a pus ochii pe un varf de mare valoare despre care a spus doar ca are un pret de “doua sau trei milioane de euro” si o valoarea apropiata de Wesley sau Junior Morais.
Lista plecarilor a ramas aceeasi: Dumitras, Tibi Balan, Machado si Martinovici. Adi Rocha ar putea ramane in Ghencea, insa numai daca nu va fi cumparat un alt varf de profilul sau.