SPORT | Suceava a invins Sportul si trimite pe Chindia in Liga a III-a
Menţinerea Chindiei Târgovişte la nivelul ligii secunde depindea în totalitate de partida restantă dintre Rapid Suceava şi Sportul Studenţesc, reprogramată pentru astăzi.
Sucevenii s-au impus în urmă cu câteva minute în faţa “studenţilor” cu scorul de 5-2, iar acest rezultat trimite formaţia târgovişteană în Liga a 3-a.
Rapidul a câştigat în zece oameni
Sucevenii au deschis scorul în minutul 16, prin Sava, iar patru minute mai târziu, Zăvoiu, portarul moldovenilor a primit cartonaşul roşu pentru un henţ în afara careului. În minutul 21, Ferfelea a restabilit egalitatea pentru Sportul şi a adus speranţe pentru Chindia. Deşi în zece oameni, Rapid Suceava a mai marcat în trei rânduri în poarta bucureştenilor, prin Chiriac (36), dintr-un penalty acordat gratuit, Semeghin (38) şi autogolul lui Buliga (46). Apoi, Ferfelea a redus din diferenţă în minutul 72, realizând “dubla”. În minutul 79, Negru s-a distrat cu apărarea adversă, l-a fentat şi pe goalkeeper-ul Vîlceanu, după care a în trimis mingea în plasa porţii fără probleme.
Sportul Studenţesc: Vâlceanu – Baniţă, C. Mihai, Riţă, Dumitrescu – Văduva, B. Barbu, Olaru, Mareş – Ferfelea, Paţurcă. Cherry – Şumudică, Fărîmă, Bărbulescu, Florişteanu, Buliga, Cîrjan. Antrenor: Virgil Andronache.
Rapid CFR Suceava: Zăvoi – Bălan, Fl. Plămadă, Sava, Semeghin – Doboş, Velescu, Sumanariu, Chiriac – Negru, I. Plămadă. Rezerve: Niga – Spătar, Cerlincă, Fedorovici, Caragea, Homneac, Vornicu. Antrenor: Bogdan Tudoreanu.
suceava a dat 5 goluri dar nici unul nu a fost marcat de cel mai RASUNATOR transfer facut de fc Botosani. NASPA