InternationalLiga 1

SPORT | Steaua invinsa pe Amsterdam Arena cu 2-0

Steaua a fost infranta de Ajax Amsterdam, scor 0-2, in prima mansa a 16-imilor Europa League. Formatia lui Laurentiu Reghecampf a avut o prima repriza modesta, insa dupa pauza a pus presiune pe poarta adversa si a avut doua sanse uriase.

Dupa o iarna dominata de rezultatele negative din meciurile amicale, Steaua a patruns pe gazonul de pe ArenA cu o teama cumplita de fotbal.

Olandezii s-au instalat inca din primul minut in jumatatea ros-albastrilor si au avut o posesie covarsitoare. Ajax a jucat rabdator, asteptand momentul in care defensiva Stelei va claca.

Primele emotii la poarta Stelei au aparut in minutul 21, cand Gardos a fost driblat ca-n curtea scolii de islandezul Sigthorsson, insa Tatarusanu a intervenit excelent si a respins.

Portarul Stelei nu a mai putut face insa nimic in minutul 28, la golul de 1-0 al olandezilor. O lovitura libera din banda dreapta l-a gasit pe Alderweireld pierdut din marcaj de Chiriches, iar fundasul ‘lancierilor’ a indeplinit o simpla formalitate, reluand cu capul din sase metri langa bara.

Steaua a avut o prima sansa in atac abia in minutul 35, cand Popa a patruns excelent in banda stanga, dar centrarea excelenta trimisa in fata portii nu a gasit niciun atacant.

Doua minute mai tarziu, Steaua a mai avut o sansa in careul olandezilor, insa Chipciu s-a pierdut in miscari si a fost deposedat.

Gazdele au taiat insa rapid elanul stelistilor si au revenit in atac. Sightorsson a punctat in minutul 40, numai ca reusita sa a fost anulata pentru o pozitie de ofsaid la limita.

Steaua nu a schimbat nimic la pauza, iar acest lucru a costat-o. La trei minute de la reluare, olandezii au marcat din nou, de aceasta data prin fundasul dreapta Van Rhijn, dupa o faza in care fundasii Stelei au fost spectatori.

Pe fondul handicapului de doua goluri, Steaua a inceput sa joace fotbal. Brazilianul Tatu a inviorat atacul Stelei, in timp ce Popa a prins o zi mare in banda dreapta.

Micutul mijlocas dreapta a ratat si o sansa mare de gol, in minutul 57, cand sutul sau a fost deviat de Blind in bara transversala.

Minutul 60 a adus o noua sansa mare de joc pentru Steaua. Latovlevici a centrat perfect din banda stanga, Rusescu a aparut excelent la coltul scurt, dar sutul sau a fost scos de Cillensen cu un reflex incredibil.

Steaua a pierdut din consistenta jocului ofensiv din minutul 70, cand Reghecampf a mutat surprinzator. Golgheterul Rusescu a fost scos de pe teren pentru a i se face loc favoritului lui Reghecampf, dolofanul Adi Rocha, care si-a batut joc de toate situatiile pe care le-a avut.

Echipa ros-albastra a pierdut astfel cu 0-2 si are sanse mici de a continua in Europa League. Meciul retur se va disputa pe 21 februarie, de la ora 21:00, pe National Arena din Bucuresti.

ziare.com

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Check Also
Close
Back to top button

You cannot copy content of this page