Alte sporturiLocalPolitic

SPORT | Stagiu de qwan-ki-do centuri negre la Saturn

In perioada 29.06 – 06.07.2014 in statiunea Saturn pe malul Marii Negre s-a desfasurat stagiul anual de pregatire dedicat practicantilor cu gradul minim de centura neagra pana la 5 dang. La aceasta actiune care este prinsa in calendarul sportiv al Federatiei Romane de Arte Martiale au participat aproximativ 90 de sportivi, din toata tara. Stagiul a fost condus de directorul tehnic national domnul Covaci Ovidiu centura neagra 6 dang.

Antrenamentele au avut urmatoarea componenta: dimineata, pe plaja, de la 6.00 la 7.00 exercitii de tam-the (gimnastica energetica) care, similar Tai Chi-ului, s-ar putea defini in cateva cuvinte ca o succesiune de miscari lente menite sa induca o stare de unitate si de armonie intre corp si spirit.
Se adreseaza atat spiritului cat si corpului fizic, fiind un concept filozofic (Yin – Yang) dar si o stiinta a vindecarii.

Practicarea Tam The-ului incepe cu invatarea miscarilor specifice, activitate care nu necesita o pregatire fizica speciala. Al doilea nivel presupune insusirea tehnicii respiratiei.

Cel de al treilea nivel presupune o combinare a miscarilor, a respiratiei si a activitatii mentale. Astfel se poate dirija energia vitala (Khi) prin corpul omenesc. Scopul final al Tam The-ului este obtinerea unitatii dintre corp si un spirit tanar, odata cu pastrarea starii de sanatate a organismului.
Intre orele 7.00 si 8.00 se continua cu un antrenament de “contopire cu natura” (preparare fizica), care urmarea dezvoltarea calitatilor motrice constand in exercitii cu un grad mare de efort, atat in apa cat si pe nisip. Dupa masa intre orele 19.00 – 21.30 la sala Polivalenta din Mangalia s-au desfasurat antrenamentele tehnice de qwan-ki-do si arme taietoare. S-au studiat tehnici de animale: tigru, maimuta, cocor singulare si cu partener, tehnici de lupta de strada si competitionala. In ultimele doua zile am fost onorati cu prezenta domnului kancho Florentin Marinescu, presedintele Federatiei Romane de Arte Martiale, detinator al centurii negre 9 dan ju-jutsu, 8 dan karate, 5 dan judo, care a si condus aceste antrenamente.

De la Botosani au participat doua cluburi: CS Dao condus de instructorul profesor Trofin Mihai Victor centura neagra 2 dang si CS Sinh Dau condus de profesor Airoae Constantin centura neagra 1 dang. Cluburile au deplasat un numar de 7 sporitivi la care s-a alaturat si coordonatorul tehnic pe judetul Botosani, domnul Turcanu Eugen Cristian centura neagra 3 dang.

Aceasta deplasare face parte din finantarile nerambursabile sprijinite de Municipiul Botosani si al Consiliul Local Botosani pe anul 2014. Continutul acestui proiect nu reflecta neaparat pozitia Municipiului Botosani si nu implica nici o resposabilitate din partea acesteia.

IMAG1772 IMG-20140702-WA0006 Poza1 DSCN4544

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page