Sport

SPORT | Simona Halep va ocupa locul 4 WTA înainte de Turneul Campioanelor. Posibilă grupă infernală la Singapore

  • Simona Halep (3 WTA) va coborî o poziţie în clasamentul mondial înainte de Turneul Campioanelor (20-26 octombrie), din cauza faptului că punctele acumulate în 2013 la Moscova şi la Turneul Campioanelor de la Sofia vor dispărea din dreptul tuturor jucătoarelor care vor participa la Singapore
  • Eleva antrenorului Wim Fissette este a treia reprezentantă a României din istorie care participă la Turneul Campioanelor, după Virginia Ruzici şi Irina Spîrlea

Constănţeanca în vârstă de 23 de ani va fi cea mai defavorizată, ţinând cont că sezonul trecut s-a impus la ambele turnee din finalul anului.  Pentru că Halep a câştigat 470 de puncte la Moscova şi 375 la Sofia, ea va face rocada cu cehoaica Petra Kvitova (4 WTA), însă această schimbare nu-i va influenţa tragerea la sorţi pentru competiţia la care participă cele mai bune opt jucătoare ale anului.

Williams şi Şarapova, în grupe diferite

Cele două grupe de la turneul dotat cu 6,5 milioane de dolari vor fi alcăturile astfel: Serena Williams (1 WTA) şi Maria Şarapova (2 WTA) vor fi repartizate în grupe diferite, apoi vor primi, pe rând, câte o jucătoare aflată pe locurile 3-4, 5-6 şi 7-8. Astfel, Simona nu se va afla în aceeaşi grupă şi cu Serena şi cu Maria, dar sigur o va întâlni pe una dintre ele. De asemenea, Kvitova nu va putea juca cu Halep în faza grupelor.

Ocupantele celorlalte locuri din ierarhia WTA îşi mai pot schimba poziţiile între timp, astfel că nu se cunoaşte cu exactitate componenţa urnelor. Totuşi, numele jucătoarelor calificate sunt cunoscute, iar dacă ordinea din acest moment se menţine pâna la data tragerii la sorţi, grupele posibile sunt:

Grupa A

  • Serena Williams (SUA)/Maria Şarapova  (Rusia)
  • Simona Halep (România)
  • Eugenie Bouchard (Canada)/Agnieszka Radwanska (Polonia)
  • Ana Ivanovic (Serbia)/Caroline Wozniacki (Danemarca)

Grupa B

  • Serena Williams (SUA)/Maria Şarapova (Rusia)
  • Petra Kvitova (Cehia)
  • Eugenie Bouchard (Canada)/Agnieszka Radwanska (Polonia)
  • Ana Ivanovic (Serbia)/Caroline Wozniacki (Danemarca)

Cea mai grea grupă Pentru Halep:

  • Serena Williams (SUA)
  • Simona Halep (România)
  • Eugenie Bouchard (Canada)
  • Caroline Wozniacki (Danemarca)

Nicio victorie cu Serena sau Şarapova în carieră

Campioana en-titre, Serena Williams, ar putea fi o adversară mai dificilă pentru Simona Halep, chiar dacă românca nu a reuşit s-o învingă nici pe Maria Şarapova în cele cinci meciuri directe de până acum. În pofida accidentărilor din ultima vreme, Serena joacă un tenis imbatabil la turneele importante de pe hard. Americanca a câştigat toate cele trei meciuri în carieră cu Halep, iar cele mai recente au fost adjudecate categoric de Williams: 6-3, 6-0 (Roma, zgură) şi 6-0, 6-4 (Cincinnati, hard).

De partea cealaltă, Simona a demonstrat că îi poate pune probleme mari Şarapovei, împingând-o la maximum în partidele directe din 2014: 1-6, 6-2, 6-3 la Madrid (finală), 6-4, 6-7, 6-4 la Roland Garros (finală) şi 3-6, 6-4, 6-4 la Cincinnati (sfert de finală).

Mai uşor cu Radwanska decât cu Bouchard

Eugenie Bouchard ar fi o companie mai periculoasă decât Agnieszka Radwanska pentru Halep. Canadianca are performanţe importante în 2014, fiind finalistă la Wimbledon şi semifinalistă la alte două Grand Slam-uri: Roland Garros şi Australian Open. Agnieszka ar reprezenta o tragere bună pentru Simona, ţinând cont că poloneza a făcut un sezon mediocru începând cu US Open, cu eliminări pricinuite de adversare precum Roberta Vinci (Italia), la Beijing, Caroline Garcia (Franţa), la Wuhan, sau Varvara Lepchenko (SUA), la Seul.

Wozniacki, în cea mai bună formă

Halep ar avea un meci mai greu cu Wozniacki decât cu Ivanovic, daneza jucând cel mai bun tenis al său în acest moment. Caroline este finalista de la US Open (7 septembrie), în timp ce Ivanovic nu joacă un tenis prin care să o impresioneze pe jucătoarea antrenată de Wim Fissette.

SISTEMUL DE CALIFICARE Primele două clasate vor accede în semifinalele Turneului Campioanelor, fază în care locul 1 din Grupa  A se va întâlni cu locul 2 din Grupa B, iar locul 1 din Grupa B va juca cu locul 2 din Grupa A.

CE PREMIU IA CAMPIOANA Câştigătoarea Turneului Campioanelor de la Singapore îşi poate asigura un cec maxim în valoare de 2.190.000 de dolari, premiul final fiind decis şi în funcţie de parcursul până în ultimul act.

Sursa: prosport.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page