Cluburile care intră în insolvenţă vor fi penalizate cu câte şase puncte, a stabilit, luni, Comitetul Executiv al FRF, această sancţiune aplicându-se în ediţia de campionat în care grupările primesc din partea instanţei decizia de deschidere a procedurii.
Tot în şedinţa de luni, Comitetul Executiv a mai hotărât ca grupările din Liga I să nu mai fie retrogradate în cazul în care nu vor obţine licenţele pentru sezonul următor, ci depunctate cu până la şase puncte şi sancţionate cu penalităţi de până la 100.000 de lei.
În ceea ce priveşte sancţiunea pentru intrarea în insolvenţă, FRF precizează că aceasta va fi aplicată de la 1 iulie 2015.
“Aprobă cu majoritate de voturi (un vot împotrivă – Emilian Hulubei) Regulamentul naţional de licenţiere a cluburilor şi de Fair Play Financiar, ediţia 2014, Regulamentul privind procedurile comisiilor pentru acordarea licenţei cluburilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, ediţia 2014, şi Regulamentul privind procedurile de monitorizare financiară a cluburilor din Liga I, ediţia 2014, cu menţiunea că sancţiunea pentru intrarea în insolvenţă a cluburilor va fi aplicabilă începând cu data de 1 iulie 2015“, se arată pe site-ul FRF.