InternationalSport

SPORT | România, învinsă în amicalul cu Algeria. Scor final: 2-1. Victor Piţurcă: Meciurile cu Albania și Algeria au fost două partide bune

Naţionala lui Victor Piţurcă a ratat ultima repetiţie dinaintea meciurilor din preliminariile Euro 2016. Tricolorii au fost învinşi cu 2-1 de Algeria, naţională calificată la Mondiale.

România a început bine amicalul cu Algeria de la Geneva, iar Cristi Tănase a avut primele ocazii ale întâlnirii. Adversarii tricolorilor au fost însă cei care au marcat primii:Bentaleb a speculat eroarea lui Pantilimon şi a deschis scorul.

Oamenii lui Piţurcă au restabilit repede egalitatea. Chipciu a scăpat la limita offside-ului, a driblat portarul şi a înscris pentru 1-1. Pe finalul primei reprize, Maxim putea să mai dea un gol, dar n-a ajuns la centrarea lui Tănase.

Calificaţi la Mondialul din Brazilia, algerienii au dominat repriza secundă. Soudani i-a readus pe africani în avantaj. Apărarea lui Piţurcă a mai cedat în câteva rânduri, darSilviu Lung Junior s-a opus la ocaziile adversarilor.

Algeria s-a impus cu 2-1, iar fanii au invadat terenul de bucurie.

Pentru tricolori a fost ultima repetiţie înaintea meciurilor din preliminariile Euro 2016. Pe 7 septembrie, România joacă în deplasare împotriva Greciei.

În principiu, Victor Piţurcă e mulţumit

Am făcut greșeli nepermise, dar important e că ne-am creat ocazii”, a spus antrenorul Naţionalei după meci. Victor Pițurcă s-a declarat mulțumit, în mare, de jocul din ultimele două meciuri – sâmbătă, România a învins Albania cu 1-0 -, dar s-a arătat dezamăgit de greșelile elevilor săi care au dus la victoria formației pregătite de bosniaculVahid Halilhodzic.

Când pierzi, sigur că ești nemulțumit. Dar cred că meciurile cu Albania și Algeria au fost două partide bune. Am terminat rău prin această înfrângere, însă jucătorii au evoluat foarte bine în multe momente. Am făcut și greșeli nepermise, acesta este motivul pentru care am ratat victoria.

Am ratat și foarte mult. Important este că ne-am creat ocazii cu o echipă care s-a apărat mult, pozițional. Le-am spus băieților că vor face un joc de așteptare. Am luat și un gol după o greșeală mare la 1-1, nu anunța nimic acea fază. Și băieții au fost prea relaxați după golul al doilea”, a spus selecționerul României, citat de Digisport.ro.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Check Also
Close
Back to top button

You cannot copy content of this page