InternationalSport

SPORT | Real Madrid, din nou cel mai bogat club din lume! Manchester United urcă pe 2, Barcelona cade pe 4. Primele 20 de echipe au avut încasări de 6,2 miliarde de euro

Real Madrid a rămas pe primul loc al echipelor de fotbal cu cele mai mari încasări din lume pentru al zecelea an consecutiv! Joi dimineaţă, compania de audit Deloitte a publicat ”Deloitte Money League”, o analiză a celor mai bogate cluburi din fotbalul mondial în sezonul trecut, una dominată de madrileni. Interesant este că Barcelona a căzut în acest an de pe locul 2 pe locul 4, iar Manchester United a urcat pe locul secund, având încasări cu aproape 100 de milioane de euro mai mari ca în sezonul trecut, deşi a terminat pe locul 7 în Premier League

  • Madrilenii au avut încasări mai mari cu 31 de milioane de euro, iar Real a devenit prima echipă din istorie care reuşeşte să treacă peste 200 de milioane de euro în ceea ce priveşte drepturile TV
  • Barcelona este marea perdantă a acestui sezon. Încasările comerciale au stagnat, la fel ca şi încasările totale, iar clubul catalan a căzut de pe poziţia secundă pe locul 4
  • Fiind primul sezon în care noul contract de drepturi de televizare a intrat în vigoare în premier League, încasările echipelor au explodat. 14 din cele mai bogate 30 de echipe din lume sunt din Anglia. Iar toate formaţiile sunt europene

Cititi articolul intreg pe www.prosport.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page