SPORT | Rapidiștii suceveni, dezamăgiți că vor juca la Botoșani meciul cu Petrolul
Obişnuiţi cu atmosfera incendiară de pe Areni, jucătorii şi oficialii Rapidului nu s-au împăcat până acum cu ideea că vor disputa meciul cu Petrolul, din optimile de finală ale Cupei României, la Botoşani.
„Probabil, dacă s-ar fi jucat la Suceava, stadionul Areni ar fi fost neîncăpător pentru acest meci. Sunt sigur că şi la Botoşani va veni multă lume să ne susţină, mai ales că am auzit că se vor pune autocare la dispoziţia suporterilor. Ceea ce este un lucru foarte bun, pentru că la un asemenea meci, susţinut în faţa unui adversar atât de valoros, avem nevoie de suportul fanilor. În ce ne priveşte, este un meci de gală pentru noi, de aceea suntem decişi să dăm totul pe teren şi să părăsim arena cu capul sus”, a declarat portarul Andrei Roheţki.
La rândul său, antrenorul secund Laurenţiu Andrieş a precizat că fotbaliştii suceveni sunt dezamăgiţi că partida cu Petrolul nu se va juca la Suceava, dar asta nu înseamnă că nu se vor mobiliza la maxim pentru confruntarea cu prahovenii.
„În meciul cu Gaz Metan am demonstrat de ce suntem în stare, iar dacă vom juca la fel, nu le va fi tocmai uşor celor de la Petrolul. Un dezavantaj pentru noi îl constituie şi faptul că partida se va juca în nocturnă, dar sperăm să avem posibilitatea să facem în prealabil un antrenament la lumina reflectoarelor”, a precizat Andrieş.
Meciul echipei Rapid Suceava, din optimile Cupei României, cu Petrolul Ploieşti, se va disputa la Botoşani. Partida a fost programată joi, 30 octombrie, de la ora 18:30, şi va fi transmisă în direct pe Digi Sport.
Preţul unui bilet de intrare la meciul dintre Rapid Suceava şi Petrolul Ploieşti va fi între 10 lei, la peluze, şi 20 de lei, la tribune. În săptămâna jocului, suporterii suceveni îşi vor putea achiziţiona tichete de la stadionul Areni, iar în ziua meciului, de la stadionul Municipal din Botoşani.
Rapid este prima echipă suceveană calificată în optimile de finală ale Cupei României după o pauză de nouă ani. Precedenta performanţă a fost reuşită în toamna anului 2005 de Cetatea Suceava, care a fost eliminată în optimi, cu scorul de 2-3, de Rapid Bucureşti.