Sport
SPORT | Rapid CFR Suceava- Petrolul Ploieşti pe Stadionul municipal Botoșani
Rapid CFR Suceava va disputa cel mai important meci al anului în cadrul optimilor Cupei României la fotbal. Rapid CFR Suceava va juca, joi, de la ora 18.30, pe Stadionul municipal Botoșani, în compania formaţiei Petrolul Ploiești, pentru un loc în sferturile de finală ale competiției surprizelor.
Cei care vor să vadă meciul trebuie să achite 10 lei pentru un bilet la peluze, în timp ce la tribuna a II-a trebuie să plătească 20 de lei.
După jocul cu Petrolul Ploieşti, Rapid CFR Suceava va juca, în campionat, sâmbăta viitoare, de la ora 14.00, cu Gloria Buzău.