Sport
SPORT | Primul transfer de marcă la Astra Giurgiu! A adus un mijlocaş uruguayan care a jucat şi la naţională
Mijlocaşul defensiv Maximiliano Calzada, de la echipa Nacional Montevideo, va evolua din retur la Astra Giurgiu. Informaţia a fost anunţată azi de tenfield.com.uy.
Jucătorul a făcut parte din naţionala olimpică a Uruguayului în 2012. Acesta şi-a început cariera la Nacional Montevideo, echipă pentru care a jucat 41 de meciuri, marcînd un gol.
În vîrstă de 24 de ani, Calzada are în palmares 3 titluri în Uruguay şi este cotat în prezent la 1 milion de euro.
“Le mulţumesc tuturor pentru felul în care am fost susţinut în toţi aceşti ani“, a fost mesajul jucătorului înainte de plecarea în România, anunţă sursa citată.
Sursa: gsp.ro