Sport

SPORT | Preşedintele FIFA vrea eliminarea barajelor pentru calificarea la Cupa Mondială

Preşedintele FIFA, Sepp Blatter, nu apreciează sistemul actual cu baraje pentru calificarea la Cupa Mondială şi consideră că ar trebui găsită o soluţie pentru ca echipele să fie calificate în urma partidelor din grupele preliminare, informează AFP.

“Barajele sunt o sursă de pasiune, de emoţie, de dramă, în condiţiile în care sunt eliminate echipe după două meciuri. Cred că este bine pentru televiziune, pentru spectacol, dar ar trebui să încercăm să găsim o soluţie ca la finalul preliminariilor formaţiile să fie eliminate sau calificate, dar fără baraje. Bineînţeles, aceste baraje oferă un plus de intensitate, dar e dificil pentru echipele care sunt eliminate în acest fel”, a declarat Blatter, într-un mesaj video publicat pe site-ul oficial al FIFA.

Şase echipe participante la Cupa Mondială din Brazilia vor fi stabilite în urma unor duble manşe eliminatorii. În Europa, patru întâlniri de baraj, la una dintre ele participând şi naţionala României cu reprezentativa Greciei, vor avea loc în 15 şi 19 noiembrie. O altă “dublă” va opune, la 13 şi 20 noiembrie, câştigătoarea Zonei Oceania, Noua-Zeelandă, ocupantei locului patru în Zona Concacaf, Mexic, iar ultima va aduce faţă în faţă Iordania, echipa de pe locul 5 în Asia, şi Uruguay, formaţia clasată pe aceeaşi poziţie în America de Sud.

Sursa: gandul.info

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page