Alte sporturi

SPORT | Oltchim e în semifinalele Ligii Campionilor

Oltchim întâlneşte azi, de la ora 18.00, pe teren propriu, formaţia slovenă Krim Ljubljana.

Gruparea din Râmnicu Vâlcea s-a calificat deja în semifinalele Ligii Campionilor, însă duelul de azi va decide adversarul româncelor din penultimul act al competiţiei. Dacă învinge la cinci goluri diferenţă, Oltchim va câştiga grupa şi o va evita pe Gyor în semifinale, urmând să îşi măsoare forţele cu norvegiencele de la Larvik.

Gyor a câştigat toate meciurile pe care le-a disputat în acest sezon în Liga Campionilor, fiind principala favorită la câştigarea competiţiei.

Grupul OMV, principalul sponsor al Oltchimului, după ce combinatul din Râmnicu Vâlcea a încetat să investească în echipă, va vira o jumătate de milion de euro în conturile formaţiei române. Obiectivul oltencelor era calificarea în semifinale, lucru care a devenit ieri realitate, după ce unguroaicele de la Ferencvaros au pierdut cu scorul de 30-27 în Rusia, cu Zvezda Zvenigorod.

Jucătoarele de la Oltchim nu au primit niciun ban în 2013, iar câteva dintre vedete au început să depună memorii la federaţie. Se pare că o parte din salarii vor fi plătite în zilele care urmează.

Oltchim este la cea de-a patra semifinală din ultimele şase sezoane în Liga Campionilor. În 2010, vâlcencele au disputat finala, însă au cedat în faţa unguroaicelor de la Gyor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page