Oțelul a pierdut fără drept de apel la Botoșani, cu 1-3 , iar formația care câștiga titlul în 2011 este tot mai aproape de retrogradarea în liga secundă. La finalul meciului din nordul Moldovei, președintele oaspeților, Narcis Răducan, a recunoscut superioritatea gazdelor, dar a vorbit și de faptul că echipa sa are parte de piedici și din partea altor factori decât cei de pe teren:
“Botoșani a meritat victoria, a fost foarte bine motivată. Este un club unde se vede buna colaborare între autoritățile locale și patronat, iar eu nu pot decât să-i felicit pentru proiectul lor.
Am făcut un meci foarte prost, ne așteaptă joi o adevărată finală cu Timișoara. Este un meci decisiv. Însă eu am o senzație ciudată, că nu toată lumea dorește ca Oțelul să continue în prima ligă. Pentru a doua oară în actuala ediție de campionat, cineva, o persoană foarte bine intenționată, le-a trimis gazdelor contractele lui Sârghi și Astafei, iar gazdele ne-au făcut contestație înainte de meci. Ambii fotbaliști au memorii depuse, e adevărat, dar câtă vreme nu este luată nicio decizie, avem tot dreptul să-i folosim”, a spus oficialul echipei din Galați.
Acesta a povestit și cum i-a îmbărbătat pe fotbaliști după partidă:
“Am fost în vestiar imediat după meci și le-am zis fotbaliștilor să ridice capul din pământ, deoarece contracandidatele noastre au pierdut pe linie. Singurul lucru pe care ne putem baza este dorința fiecăruia de a demonstra sportiv că își dorește să joace în primul eșalon”.
Sursa: www.digisport.ro