Important

SPORT | Meci amical intre botosaneni, desfasurat la Bucuresti! Ursachi si Liuta au dat-o la pace!

După bătaia luată vineri de la Măciuca, scor 0-2, Constantin Schumacher şi-a mai testat odată jucătorii, la o zi distanţă, în încercarea de a-şi elucida orice îndoială înaintea startului returului. De această dată, Juventus a întâlnit, pe sinteticul din “Ştefan cel Mare”, de la ora 11:00, pe Dinamo II. Scorul final a fost egal, 1-1, însă prestaţia din acest meci a echipei din Colentina dă speranţe la salvarea la retrogradare.

Împinşi de la spate de ţipetele antrenorului şi dornici să spele imaginea lăsată în amicalul cu Damila Măciuca, fotbaliştii lui Juventus au pus stăpânire pe balon chiar din startul partidei din “Groapă”. Cu Valdrack în formă şi sprinten în aproape orice colţ a jumătăţii dinamoviste, “albaştrii” au dat impresia că golul trebuia să pice oricând. Vlad (10) l-a pus primul la încercare pe Pena, însă dominarea n-a adus şi ocazii clare la poarta formaţiei antrenate de Ion Marin. Cuplul de fundaşi centrali ai “alb-roşilor”, Ioniţă – Crişan, a demonstrat încă odată cât de bine e sudat şi a oferit siguranţă deplină. Ianuşi (38) l-a mai trezit puţin din amorţeală pe goalkeeper cu singura variantă de a testa agilitatea lui Pena, şutul de la distanţă, însă Petrescu (43) a fost cel mai aproape de gol. Fundaşul “Bătrânei Doamne” bucureştene a şutat puţin peste transversală de la 20 de metri, insuficient pentru a modifica scorul alb.

Reprinza a doua a debutat cu câteva modificări de fiecare parte şi determinarea mai bună a dinamoviştilor a dus şi la primul gol al întâlnirii. În urma unei centrări din corner, Bitez, scăpat din marcaj, a înscris cu capul din 10 metri sub transversala lui Sardescu. 1-0, avantaj şi linişte din nou. “Alb-roşii” cedează iniţiativa, îşi aşteaptă adversarul în propria jumătate să-l atace tăios pe contraatac, însă situaţiile de gol lipsesc cu desăvârşire. Timpul trece, intrările par din ce în ce mai dure şi în urma uneia dintre lovituri Juventus reuşeşte să-şi surprindă adversarul, aproape şi pe sine însuşi. Tene centrează spre colţul careului de 6 metri, jucătorii sunt relaxaţi fiincă mingea pare una uşoară, dar rămân deodată blocaţi. Ferdin Amet plonjează la firul ierbii de plastic şi reia cu capul la colţul lung mingea ce trece pe lângă toţi şi pătrunge în poartă exact lângă bară. E 1-1 şi Pena şi restul jucătorilor lui Ion Marin îşi pun mâine în cap de neputinţă.

Egali din nou şi cu încă zece minute de joc, fotbaliştii lui Schumacher au forţat victoria în final, însă imprecizia a dus doar la ratări, nu şi la modifică de scor.

FOTO DE LA MECI

Dinamo II – Juventus Bucureşti 1-1 (0-0)
Bitez (52) / F. Amet (78)

Pena – Stanca (46 C. Lia), M. Ioniţă, R. Crişan (46 Ghiţă), Muşat (63 Burnea) – Cazacu (72 Mărmăneanu), Niţu, Ursache, Scărlătescu – Bitez, Mazarache (46 Balint)
Antrenor: Ion Marin

Sardescu – Petrescu (68 F. Amet), Ianuşi, Horea, A. Sava (77 Pierre) – D. Grigore (58 Cruceru) -M. Bănuţă (68 Buştea), Slobozeanu, G. Stănică (46 Busuioc, 77 G. Tene) – V. Ţăran (46 Damaschin), Jane-Valdrack (58 Liuţă)
Antrenor: Constantin Schumacher

sursa: liga2.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page