Antrenorul Liviu Ciobotariu, a declarat joi, într-o conferință de presă că poziția pe care a ajuns FC Botoșani, îi dă speranțe pentru Playout.
“S-a terminat campionatul regular, am terminat pe o poziție pe care din păcate pentru noi nu ne dă posibilitatea să mergem în Playoff, însă este o poziție care ne dă speranțe pentru Playout. Din păcate la ultimul joc nu a ieșit așa cum ne-am dorit, cel mai important lucru este să uităm cât mai repede acest joc. Începe un nou campionat pentru noi, un Playout foarte disputat cu echipe foarte bune cu echipe echilibrate valoric.
Ne așteaptă o partidă dificilă cu o echipă schimbată față de ultimul meci pe care noi l-am disputat cu ei, trebuie să începem cu dreptul, îmi doresc foarte mult victoria atât eu cât și jucătorii, vrem să acumulăm puncte pentru că avantajul pe care îl avem este fragil. Am discutat cu jucătorii, suntem conștienți că nu ne va fi ușor, totul va depinde numai de noi.
Am nevoie de tot lotul pentru că vor fi 14 jocuri, vor fi cartonașe, nedoritele accidentări. Sunt convins că cei care au jucat mai puțin abia așteaptă să intre și să demonstreze că merită să fie la această echipă.
Ne-am dorit foarte mult să mergem în Playoff pentru că a fost o muncă depusă de noi de zi cu zi, noi ne-am câștigat dreptul pe teren ca să ajungem să jucăm această finală cu Viitorul. Nu-mi face plăcere să-mi amintesc de aces joc. Noi am venit dintr-o poziție din spate, am recuperat foarte multe puncte, am reușit patru victorii consecutive, un egal după care a venit acest joc în care nu am reușit să câștigăm. Dacă aveam mai multe puncte în iarnă și ratam era mai mare frustrarea pentru noi.”, spune antrenorul Liviu Ciobotariu.