Liga 1Sport

SPORT | Jucătorii FC BOTOȘANI așteaptă sprijinul publicului la meciul cu PETROLUL

Goalkeeperul echipei FC Botoşani susţine că este pentru prima dată în cariera lui când primeşte şase goluri într-un meci. El spune că toată echipa a făcut un joc slab la Tg. Jiu dar speră să se revanşeze în jocul cu Petrolul Ploieşti.

„Este un meci ca oricare altul. După înfrângerea de la Pandurii trebuie să fim mult mai atenţi şi mai concentraţi pentru a nu avea greşelile pe care le-am făcut la Pandurii. Sperăm să scoatem un rezultat bun dar se poate întâmpla orice. La Pandurii, toţi am fost o apă şi un pământ. Am avut o săptămână să ne revenim şi să dăm totul pe teren, în meciul cu Petrolul. Cred că publicul va fi alături de noi. Contează foarte mult să fie alături de noi, îţi dă alt moral, te împinge de la spate”, a spus Vasile Curileac.

Fundaşul dreapta al FC Botoşani, Andrei Patache a declarat că în partida cu Petrolul jucătorii botoşăneni trebuie să fie concentraţi 100% şi conectaţi la importanţa jocului pentru a obţine cel puţin un punct din această confruntare.

“Am uitat ce a fost la Tg. Jiu. Nu putem spune că, cu mine pe, altul ar fi fost rezultatul pentru că şi colegul meu Casian Maghici şi-a făcut bine treaba. Noi trebuie să facem un joc bun şi să scoatem un rezultat cât mai bun. Noi trebuie să facem un joc bun mai ales că jucăm acasă şi să obţinem un rezultat pozitiv. Doar nu o să vină Petrolul şi să ne ia puncte. Nu îmi este frică de niciun jucător de la Petrolul. Au jucători buni, au calitate. Trebuie să fim concentraţi, aproape de ei şi să nu le dăm şanse. Să fim conectaţi sută la sută şi să câştigăm cel puţin un punct. Îi respectăm pe cei de la Petrolul dar trebuie să ne facem jocul şi să obţinem ceva din meci. Dacă e nevoie, îi urcăm şi pe garduri. Numai să câştigăm ”, a spus Andrei Patache.

Fundaşul botoşăneană speră ca publicul să fie alături de echipă să-i susţină pe jucători aşa cum au făcut-o în meciul cu CFR Cluj.

„Sper să nu fie glume dar noi în teren nu le auzim. Auzi la urmă sau la pauză. În timpul meciului, pot să mă înjure de la un metru că nu îl aud. Eu sunt conectat pe treaba mea. Sper să fie alături de noi. Cel mai mult, mi-a plăcut publicul în meciul cu CFR Cluj. Au fost alături de noi. Oamenii au aşteptări dar trebuie să se uite şi cu cine jucăm, ce bugete au, ce jucători au, ce transferuri au făcut. Noi suntem majoritatea de la liga a II-a. Până acum am reuşit ceva foarte frumos şi sper să mergem în continuare”, a mai spus Patache.

Sursa: fcbotosani.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page