Halterofila română Florina-Sorina Hulpan a ieșit prematur din competiție la categoria 69 kg, miercuri, la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.
Hulpan a ratat primele două încercări la stilul smuls la 100 kg, dar a reușit-o pe a treia, însă nu a mai evoluat la stilul aruncat din cauza unei accidentări la brațul stâng.
Aurul a fost cucerit de chinezoaica Xiang Yanmei, cu un total de 261 kg, după 116 kg la smuls și 145 kg la aruncat. Argintul a revenit kazahei Jazira Japarkul, cu 259 kg (115 kg, respectiv 144 kg), iar bronzul a fost adjudecat de sportiva egipteană Sara Ahmed, cu 255 kg (112 kg și 143 kg).
Tot miercuri, un alt român, Dumitru Captari a avut o singură tentativă reușită la categoria 77 kg, la stilul smuls (145 kg), iar apoi a părăsit competiția.
România mai are doi reprezentanți la haltere, Gabriel Sîncrăian (cat. 85 kg), care va evolua vineri, și botoșăneanca Andreea Aanei (cat. +75 kg), care va concura duminică.
Sursa: AGERPRES