SPORT | Interviu cu preşedintele Federaţiei Europene de Minifotbal: “Eu lucrez cu Comisia Europeană, cum să fiu Naşu’?”
E fiul fostului jucător de legendă al Bacăului, Gheorghe Burleanu. În 5 ani, de cînd conduce Federaţia Română de Minifotbal, a strîns peste 30.000 de practicanţi oficiali în 36 de judeţe, avînd sprijin instituţional zero în România. Minifotbalul e sportul de masă dedicat amatorilor.
La Praga, un român a fost votat cu 15 voturi din 15 pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Europene de minifotbal. Un mandat de 5 ani în fruntea unui organism nou. La vîrsta la care se spune că fotbaliştii dau randament maxim, Răzvan Burleanu are deja cinci ani de activitate cu rezultate uimitoare în minifotbal: varianta pe teren redus, pe sintetic, a fotbalului, în care supravieţuieşte miuţa copilăriei, din parcările între blocuri, de pe maidan şi din curtea şcolii.
Federaţia Română condusă de Burleanu a devenit un model de succes european: cinci ani de activitate, 30.000 de practicanţi, 36 de judeţe şi 46 de oraşe în care minifotbalul e parte din viaţa oamenilor. “Nici un stat responsabil nu-şi doreşte să cheltuie enorm pentru cetăţenii lui: faci sport, eşti sănătos, munceşti mai eficient şi mai mult timp, costurile cu tine ca individ scad”, aşa explică tînărul de 28 de ani ideea că minifotbalul, pe care îl consideră cel mai important sport de masă din România, se va dezvolta continental.
“Nu merge cu chestii de genul «nu cumva ai o găină?»”
Răzvan e fiul fostului fotbalist legendar al Bacăului, Gheorghe Burleanu. A jucat fotbal la juniori pînă la 18 ani, perioadă în care a practicat şi arbitrajul. A renunţat la ambele pentru studii: absolvent de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale la SNSPA, două masterate, un internship în Austria, aşa sună cv-ul lui “Mini Platini”. În prezent pregăteşte teza de doctorat în Management organizaţional şi învaţă limba rusă, “indispensabilă lîngă engleză şi franceză”.
Nu se consideră un model, dar propune unul: povestea unui tînăr care ştie să administreze o parte a fotbalului, fără a fi fost mare fotbalist. Cu rezultate certe, recunoscute european, şi sprijin instituţional zero în România. Şi, poate cel mai important, cu alt fel de a gîndi şi lucra: “Acum nu mă gîndesc la şefia FRF. Eu vorbesc de dialog instituţional, de consultări cu specialişti, administrez o federaţie cu rezultate vizibile. Nu pot lucra pe telefon, cu chestii de genul: «nu cumva ai o găină, hai că te cunosc, nu vrei să nu-ştiu-ce?”
Ce înseamnă minifotbal?
– două echipe formate din 5 jucători de cîmp şi un portar
– număr nelimitat de schimbări, ca la handbal
– teren de maximum 42m lungime şi 22m lăţime
– două reprize de 25 de minute
– doi arbitri şi o minge de fotbal normală, nu de forma celei de futsal
Burleanu: “Eu lucrez cu Comisia Europeană, cum să fiu Naşu’?”
Răzvan Burleanu spune că nu vrea să aibă nici o relaţie cu FRF şi se mîndreşte cu faptul că gestionează fotbalul jucat doar din plăcere, fenomenul în forma lui cea mai curată.
“Ultimele cinci aniversări le-am petrecut pe terenul de minifotbal. Sînt preocupat de dialog instituţional şi nu accept decît transparenţa maximă”: lucruri care îl delimitează pe Răzvan Burleanu de FRF şi argumente pentru care nu vrea, cel puţin deocamdată, să-i ia locul lui Mircea Sandu
“Ne întîlnim în Piaţa Romană, chiar la «coloane»”. La telefon şi în fotografii, preşedintele Federaţiei Europene de minifotbal pare un student de provincie, rătăcit prin Capitală. Apare într-un costum impecabil, chiar din scara blocului cu vedere spre Piaţă. Salută jovial şi ne apropiem de liftul de două ori mai bătrîn decît Răzvan Burleanu.
Ne simte cumva uimiţi de faptul că nu prea ştim unde mergem şi rîde în hohote: “Nu e tocmai Casa Fotbalului, nu? La etajul 4, un apartament, acesta e sediul Federaţiei Române”. Bun, şi aici va fi sediul Federaţiei Europene? “Aaa, nu, acela e la Praga. Voi petrece acolo cam 15 zile pe lună. Din 2013, sediul va fi la Bruxelles. Ştiţi, în iunie 2014 va fi discutat draftul Comsiei Europene pentru susţinerea şi finanţarea sportului de masă, unde minifotbalul are un loc central. Lucrăm îndeaproape cu instituţiile europene”. Am ajuns la etajul 4. Primăvară caldă. La Casa Fotbalului, prin curte, încă mai sînt frunze ruginii.
– Domnule Burleanu, unde se termină fotbalul şi unde începe varianta mini?
– E o distincţie nu doar în ce priveşte modul de joc: minifotbalul e un sport de masă, e fotbalul oamenilor, în care plăcerea activităţii fizice şi cea a fotbalului sînt esenţiale. Acum, dezvoltarea lui organizată a luat amploare, uite cîte terenuri de sintetic există în ţară şi cîţi oameni se duc în week-end la fotbal! Poate fi şi rampă pentru fotbalul mare, Chiricheş a fost refuzat la Bacău, a ajuns la minifotbal şi l-a remarcat Pandurii. Dar nu e un scop fundamental. Joacă în aceeaşi echipă puşti de 15 ani şi pensionari de 70!
– Şi unde vă delimitaţi de futsal?
– La futsal există un dezavantaj: lipsa infrastructurii, costurile ridicate. Cîte săli avem în România şi cîte terenuri de sintetic?
– În România sînt doar 30.000 de practicanţi, în aceste condiţii?
– Vorbim de jucători înregistraţi în competiţiile noastre. Marea Britanie are 1.500.000 de practicanţi, doar 150.000 înregistraţi. Nu cred că e exagerat să spunem că la noi joacă, folosind aceleaşi proporţii, 300.000 de oameni.
“Minifotbal e plăcerea fotbalului şi-atît”
– Cum ajunge un român de 28 de ani preşedintele federaţiei europene?
– Cu rezultate manageriale clare, cu un program transparent şi amplu, şi cu viziune. În 2006, la 22 de ani, am organizat la Bacău un campionat de minifotbal, încercînd să reiau tradiţia locală din anii ’80. În 2007 am fondat Federaţia Română şi primul campionat naţional, la Buzău. Minifotbalul se juca organizat în doar 7 oraşe, acum am ajuns la 46!
– Vorbiţi de minifotbal ca parte a memoriei noastre.
– Da, în anii ’70 existau campionate de amatori la Galaţi şi Sfîntu Gheorghe, pe teren de bitum. Dar şi mai important e faptul că minifotbalul activează în memoria oamenilor plăcerea de a juca fotbal şi care se leagă de miuţele copilăriei, la oraş sau la marginea satului. E reintegrarea fotbalului în viaţa cotidiană, iar performanţa constrînsă de financiar se înlocuieşte cu esenţa sportului.
Intransigenţă şi foşti sportivi alături
– Care e secretul pentru cei 5 ani de mandat la Federaţia Română?
– Am folosit principiul integrării foştilor arbitri şi fotbalişti în management. La Timişoara, Tiberiu Lajos. La Zalău, Ioan Onicaş. La Iaşi e Paul Costaş, la Mediaş e Marius Baciu, iar la Alba Iulia e Cornel Ţălnar. Nivelul local e întreţinut de experienţa lor. Eu sunt practic singurul din cei care organizează minifotbalul fără performanţă sportivă. Şi asta mă ajută: detaşat, pot valoriza ceea ce aduc oamenii cu experienţă activă la nivel înalt în fotbal şi pot utiliza mai bine.
– Dar cum lucrează Răzvan Burleanu, care sînt principiile lui?
– Se confundă cu atuurile pe care eu cred că minifotbalul le are în faţa fotbalului. Corectitudinea, transparenţa şi intransigenţa. Nu sînt vorbe mari: acum două săptămîni, un jucător a fost exclus definitiv din minifotbal, la Zalău, după ce a lovit un arbitru. Expansiunea fenomenului, cu resurse proprii bine organizate şi utilizate, în timp scurt, a contat şi în alegerea mea la Praga.
Performanţă managerială cu bani de-acasă
– Cum i-aţi convins pe cei 15 votanţi de la Praga?
– Programul meu s-a axat pe cîteva direcţii clare. Principalul rival la funcţia de preşedinte, tocmai reprezentantul gazdelor cehe, a anunţat public după pledoaria mea, că el împărtăşeşte aceleaşi valori şi că iese din cursă, dacă e nevoie. Am susţinut şi dezvoltat în România, timp de 5 ani, un proiect cu resurse minime şi anvergură naţională. Asta a cîntărit mult. Cehia şi Polonia au cîte 70.000 de practicanţi, dublu faţă de noi, dar au trecut ani pentru asta şi s-a investit enorm. Reprezenantul Angliei mi-a spus: “Noi de 20 de ani investim, şi cu sprijin al altor organizaţii, şi n-am reuşit modelul de succes românesc. E interesant ce aţi putea face cu mai mulţi bani, a la longue”. Militez pentru minifotbalul ca parte a vieţii sociale, distracţia-sănătate din weekend pentru munca din restul săptămînii.
– Care sînt diferenţele de sistem între noi şi Cehia, spre exemplu?
– Noi avem un buget de aproape 100.000 de euro pe an, asigurat inclusiv de mine. A existat în 2008-2009 un parteneriat cu un producător de bere, ne-a ajutat mult şi Cristi Chivu, dar acum avem doar un parteneriat tehnic, cu Joma. Sprijin zero de la nivelul central al instituţiilor. Poate că e mai bine. În Cehia, statul finanţează coerent minifotbalul: primeşti fonduri pentru faptul că exişti ca instituţie activă în sportul de masă, pentru performanţă, numărul de jucători, numărul de tineri implicaţi în proiecte şi impactul social.
Secretul spectacolului: fără bani la jucători
– Nu există probleme de arbitraj la minifotbal?
– Incredibil, dar nu! Avem corp propriu de arbitri, după ce am încercat cu cei de la fotbalul mare şi am văzut că nu se descurcă. Dinamica jocului pe teren redus şi o anumită închistare în automatismele arbitrajului, la nivelul lor, au fost impedimentele. Nu poţi pe sintetic să alergi cu spatele! Dar, în Israel, se joacă fără arbitri! Vorbim de bucurie, nu de cumul de cartonaşe, în minifotbal.
– Dar violenţe în tribune?
– Din contră. Interesant este că, pentru spectatori, se schimbă dimensiunea relaţiei cu jocul. Ei pot oricînd să joace, să arate că-s mai buni decît cei pe care îi critică. La fel, jucătorii iau loc în tribună şi înţeleg altfel raportarea la public.
– Nu vă temeţi că totul va fi afectat dacă vor creşte sumele investite în minifotbal?
– Nu. Spectacolul nu va muri, banii pot creşte nivelul evenimentului, dar dacă nu există salarii, bani la nivel de jucători, bucuria rămîne intactă.
“Putem aduce plus de valoare FRF, nu să ne ajute”
– V-aţi gîndit ce aţi face dacă aţi fi preşedintele FRF?
– M-am gîndit, pentru că vorbim de management organizaţional în sport. Dar acum sînt preşedintele unei federaţii europene care conduce fotbalul jucat din plăcere şi pentru plăcere. Fotbalul pentru oameni. Dincolo de modalitatea de lucru pe care o am şi care cred că acum e diferită de cea a FRF, uitaţi-vă cîţi oameni merg pe stadioane astăzi!
– Dar candidaţi la următoarele alegeri?
– Nu, sigur nu. Eu gîndesc altfel. Dacă, pe viitor, principiile pe care le-am utilizat şi le utilizez în dezvoltarea minifotbalului vor fi considerate ca aplicabile şi eficiente în fotbalul românesc, vom vedea.
– Chiar, există vreun raport cu FRF în acest moment?
– Nu a existat niciodată. AJF-urile nu au baze sportive, noi ne desfăşurăm competiţiile, în proporţie de 90%, pe bazele noastre, iar restul le închiriem. Nu spun nu unei relaţii cu FRF, dar nu cred că problema se pune să fim ajutaţi. Din contră, cred chiar că noi am putea aduce plus valoare FRF, pentru că noi gestionăm fotbalul în forma lui cea mai curată.
“Naţionala”, campioană europeană cu un avocat în poartă!
După titlul cucerit în 2010 la Bratislava, echipa naţională de minifotbal a reuşit anul trecut, la Tulcea, să devină pentru a doua oară campionă europeană. Cu fostul arbitru Tiberiu Lajos pe bancă, România a învins Bulgaria, Grecia, Slovacia, Republica Moldova şi Cehia, la lovituri de pedeapsă. Printre jucătorii reprezentativei de minifotbal se află portarul Cristinel Popa, de meserie avocat, şi atacantul Claudiu Dumitru, care, cu 20 de goluri în 11 meciuri, a devenit anul trecut golgeterul all-time al competiţiilor europene de minifotbal! Un campionat mondial nu există pînă în acest moment.
Tatăl, titular de Liga 1
Gheorghe Burleanu, tatăl lui Răzvan, a strîns 353 de meciuri şi 59 de goluri în Liga 1, jucînd în toate eşaloanele pentru echipele din Mărăşeşti, Focşani, Scorniceşti, Tîrgovişte, Bacău, Brăila, Piatra-Neamţ, Moineşti şi Roman! Remarcabil mijlocaş la închidere, Burleanu senior a fost coleg la FC Olt cu Piţurcă, Bumbescu şi Bărbulescu.
