FCSB s-a înțeles pentru transferul mijlocașului ofensiv Cătălin Golofca (27 de ani) de la FC Botoșani, iar conform surselor GSP jucătorul a semnat în această seară un contract pe 4 sezoane!
FCSB va achita o sumă de transfer în valoare de 400.000, 40% din valoarea fotbalistului, care va fi deținut în coproprietate de FCSB și Botoșani. Fotbalistul poate evolua în banda stângă, pe postul lui Florin Tănase sau central, în spatele vârfului.
Anamaria Prodan a fost mandatată de Gigi Becali să negocieze cu cei de la Botoșani acest transfer.
“Acum o oră am rezolvat transferul lui Golofca la Steaua. E un jucător pe care cei de acolo și l-au dorit și am reușit în seara asta să ajungem la un acord cu ei. A fost o afacere bună pentru toată lumea. A plecat deja de la Botoșani spre București. Este jucătorul lor”, a spus Valeriu Iftime, patronul de la Botoșani, sâmbătă seară.
Dică a aflat vestea transferului chiar înaintea meciului de la Chiajna.
CEL MAI BUN MARCATOR DIN LIGA 1 ÎN 2017!
Golofca a impresionat în acest start de sezon, contribuind cu 3 goluri și 2 pase de gol la locul 1 pe care-l ocupă în prezent moldovenii după 4 etape.
În această etapă, Golofca a reușit o “dublă” în victoria, 3-1, pe terenul lui Voluntari, iar în runda a 2-a a răpus-o pe Dinamo, pe Arena Națională, 1-0.
De altfel, el este cel mai bun marcator din Liga 1 în 2017, cu 9 reușite.
“Nouarul” de la Botoșani a mai jucat de-a lungul carierei la CS Gura Humorului, Rapid CFR Suceava și FC Botoșani. Evoluează pentru la Botoșani din 2016, echipă pentru care a marcat 12 goluri în 38 de meciuri.
“Îmi place Golofca. Chiar și Dică a spus că e interesat de el. Nu cred însă că Golofca ar putea fi titular în acest moment” a declarat Gigi Becali, sâmbătă seară.
FANII SUNT SCEPTICI ÎN PRIVINȚA LUI
Într-un sondaj realizat aseară pe site-ul GSP.ro, suporterii FCSB-ului și-au exprimat opinia cu privire la utilitatea pe care o poate avea Golofca în atacul echipei lui Dică.
Mai mult de jumătate dintre votanți au fost de părere că Golofca nu este un transfer util pentru FCSB.
Sursa: gsp.ro