Important

SPORT | Florin Ghiorghiţă: “Eram convins că astăzi va fi mai uşor decât meciul de la Roma”

Preşedintele de onoare al clubului FC Microbuzul spune că se aştepta la o evoluţie bună după înfrângerea din etapa trecută la Roma. Florin Ghiorghiţă este optimist că echipa sa nu mai poate pierde primul loc până la finalul campionatului.

„Mă aşteptam la un meci foarte greu, aşa cum a şi fost de altfel dar sunt foarte bucuros că echipa oaspete nu a avut niciun şut pe spaţiul porţii. Asta înseamnă determinare şi înseamnă că băieţii au jucat cu ardoare. Ţin să-i felicit. Noi avem o înfrângere şi două egaluri în tot campionatul. Eram convins că astăzi va fi mai uşor decât meciul de la Roma pentru că acolo am avut unele absenţe. Sunt ferm convins că de acum vom defila până la sfârşitul campionatului şi vom câştiga inclusiv barajul”, a spus Florin Ghiorghiţăla finalul meciului.

Related Articles

3 Comments

  1. Mai e mult pana departe:))cu 4 jucatori al caror varsta adunata depasesc 130 de ani…da…aveti mari sanse.bafta multa!

  2. LA MULTI ANI,SANATATE SI TOT BINELE DIN LUME CU OCAZIA FLORIILOR,IAR ECHIPEI TOT RESPECTUL NOSTRU PT DARUIREA DE CARE A DAT DOVADA,SA DEA DOMNUL SA II TINA TOT ASA,CHIAR DACA MAI ESTE MULT PINA DEPARTE NOI VOM FI CA INTOTDEAUNA ALATURI DE DV SI ECHIPA.INSANATOSIRE GRABNICA CELOR CAZUTI IN RAZBOIUL CU OSTENII NEINSTRUITI AI D-LUI BRASOVEANU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page