SPORT | FIFA a decis cui va acorda Balonul de Aur. Vezi cine primeşte, ÎN PREMIERĂ, trofeul
În această seara va avea loc, la Zurich, ceremonia anuală de decernare a Balonului de Aur, organizată de FIFA. Cu această ocazie, legendarul fotbalist brazilian Pele a dezvăluit că va primi, la rândul său, un Balon de Aur pentru serviciile aduse sportului-rege.
“Am câştigat trei Cupe Mondiale, însă într-o perioadă în care Balonul de Aur nu exista. Dar FIFA a decis să-mi acorde şi mie unul“, a dezvăluit Pele într-o declaraţie acordată presei braziliene.
Pele va primi, cu siguranţă, trofeul din partea preşedintelui Federaţiei Internaţionale de Fotbal, Joseph Blatter. Acest premiu urmează să recompenseze “o viaţă petrecută în serviciul jocului frumos”, conform textelor FIFA, citate de Agerpres. Drept “recunoaştere a performanţelor extraordinare şi a tuturor serviciilor pe care le-a adus sportului-rege pe durata întregii sale cariere”, germanul Franz Beckenbauer a fost recompensat cu premiu similar în cadrul Galei Balonului de Aur 2012.
Portughezul Cristiano Ronaldo (Real Madrid), francezul Franck Ribery (Bayern Munchen) şi argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona), cvadruplu deţinător al trofeului, sunt candidaţii la câştigarea Balonului de Aur rezervat celui mai bun fotbalist al anului 2013.
Sursa: RTV.NET