FC Botoșani va juca în primul tur preliminar al UEFA Europa League cu FC Tskhinvali, locul patru din campionatul Georgiei. Primul meci se va disputa la 2 iulie la Botoșani, iar returul 9 iulie în deplasare.
După ce Steaua și-a aflat adversara din turul doi preliminar al UEFA Champions League, Astra şi Botoşani îşi vor afla și ele adversarele din tururile preliminare ale UEFA Europa League.
Pentru campioană, care va debuta în turul al doilea al calificărilor, numele echipelor pe care le poate întâlni nu sunt de speriat, marea majoritate fiind accesibile, precum campioanele din Irlanda, Ţara Galilor, Malta sau Luxemburg.
FC Botoşani este echipa care va disputa cele mai multe meciuri pentru a accede în grupele Europa League. Moldovenii vor avea nevoie de patru “duble” şi vor fi cap de serie doar în primul tur, acolo unde pot da piept cu echipe precum Ferencvaros, Flora Tallin sau Celje.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Din turul secund, lucrurile se vor complica deja pentru trupa lui Leo Grozavu, care poate întâlni nume mari, precum West Ham United sau Legia Varşovia. O eventuală calificare în turul al treilea i-ar aduce Botoşaniului o adversară considerată mai accesibilă, pentru că ar prelua culoarul echipei de care a trecut în turul anterior.
Meciurile din primul tur de vor desfăşura pe 2 şi 9 iulie, iar cele din turul secund pe 16 şi 23 iulie.
Astra Giurgiu va intra în luptă în turul 2, unde va fi cap de serie şi, cu puţin noroc, poate da piept cu echipe de bătut, precum Vaduz (Liechtenstein), Dudelange (Luxemburg) sau Linfield (Irlanda de Nord).
În turul 3, echipa lui Marius Şumudică nu va mai fi cap de serie.
ASA Târgu Mureş va intra în urnele tragerii la sorţi în turul al treilea şi nu va fi cap de serie. Meciurile echipei lui Dan Petrescu se vor disputa pe 30 iulie şi 6 august.