FC Botoşani a dat de pământ cu ACS Poli Timişoara, scor 6-1, şi a făcut un pas important în lupta pentru evitarea retrogradării.
Plecarea lui Cristi Pustai a fost de bun augur pentru FC Botoşani. Au câştigat categoric în faţa Timişoarei şi continuă să spere la salvarea de la retrogradare.
FC Botoșani a deschis scorul în minutul 21, prin Vaşvari, care a marcat de la punctul cu var. La reluare, Fulop putea dubla avantajul echipei sale, dar Strauss s-a opus (’25). Atacantul s-a aflat la finalizare şi în minutul 35, când a ratat incredibil în două rânduri!
Cei care au punctat au fost timişorenii. Goga a egalat din penalty, vehement contestat de gazde (’40). Botoşaniul putea pleca în avantaj la cabine, dar Cabrera a şutat pe lângă din interiorul careului (’42).
Ngadeu a dat startul, cu un gol înscris cu capul, după un corner (’52). Abia intrat pe teren, Matulevicius a dus scorul la 3-1, după ce a marcat printre picioarele portarului (’65). Lituanianul a reuşit “dubla” după doar şapte minute şi a declaşnat fiesta în tribune!
FC Botoșani nu şi-au potolit însă setea de goluri. Bujor (’79) şi Cabrera (’81) şi-au trecut şi ei numele pe lista marcatorilor, stabilind şi scorul final: 6-1, potrivit look.tv!
The posts is incredibly appealing.|